Cum ne creștem veniturile în 2018?

Desi s-a estimat ca am avea o majorare de 8,6% a economiei in cel de-al treilea trimestu al anului 2017 si alta de 6,9% in primele 9 luni, potrivit datelor oferite de INS, aceasta crestere nu este pozitiva, dar negativa. Dupa cum bine am auzit cu totii deja, cresterea economiei noastre se bazeaza pe un consum crescand, ceea ce nu inseamna o economie sanatoasa. Asa ca, pregatindu-ne de ce e mai rau, daca mai putem economisi ceva, atunci hai sa o facem. Iata cateva metode de economisire prezentate de noi. 

1. Ai grija la tot ce consumi

Imparte costurile tale (indiferent care, chiar si cele mai neimportante) in mai multe casute, adica utilitati, mancare, samd. Asta te va ajuta sa fii mai organizat si sa stii din ce poti sa tai, exact ca intr-o afacere, mereu vezi ce pot sa scazi, pentru a-ti creste profitul!

2. Nu manca in drum spre serviciu

Pentru a economisi mai mult trebuie sa alegi prepararea micului dejun acasa, iar nu in drum spre serviciu. Te costa in plus, de asta! Si nu cu putin, pe termen lung devine foarte scump. Poti, de asemeni, sa-ti faci si cateva pachetele pe care sa le iei la tine.

3. Mai putine vicii

Daca ai vazut a treia recomandare si inca te afli pe site, inseamna ca o poti face! Stiu ca suna…tampit! Da, stiu, dar gandeste-te cat de multi bani iti toaca. Desigur ca prima pe lista este fumatul, mai ales ca tigarile se scumpesc de la an la an (anul asta a mai crescut cu 50 de bani). NU vreau sa va speri, dar poate ar trebui sa stiti ca doar printr-un simplu calcul aflam ca in medie 2.700 lei cheltui pe AN numai pe tigari. Nu ma crezi? Uita-te pe net atunci!

Alcoolul iarasi intra in aceeasi categorie. Poti sa bei doar pentru ocazii speciale, desi stim foarte bine ca are si efecte benefice vinul consumat in cantitati moderate, ceea ce e bine. Nimeni nu zice sa-l tai de tot.

4. Debitarea directa, pffoai!

Debitarea directa pentru cand platesti automat de pe card pentru diferite plati, poate inseamna uneori costuri foarte mari. De pilda, pentru a plati utilitatile ori plata ratelor, atunci se recomanda debitarea directa, pentru ca asta inseamna mai putine sanse de risc ca sa-ti apara penalitatile. Grija, insa, la platile pentru Netflix sau alte abonamente, acolo nu-ti dai seama cand se duc banii, cel mai mult.

5. Naspa sunt creditele!

Cel mai bine cand ai minte sa-ti faci creditele e sa nu observi cum trebuie piata, adica toate ofertele din piata si cea mai mica dobanda, mai ales daca deja stai la o anumita banca de ceva timp, cum ar fi salariul pe card, acolo s-ar putea sa-ti mai ofere cateva avantaje. Durata daca e mare atunci sunt mai mici trasele, dar nu uita ca asta are un alt risc, cel ca, in timp, dobanzile sa creasca…

Imprumutul trebuie sa fie ultima solutie.

6. Abonamentul la telefon

Poti economisi chiar si 50 de lei daca cumperi un abonament pe masura nevoilor tale, nu uita ca multe dintre acele “beneficii” nu le prea folosesti, de fapt.

7. Incearca mai mult transportul in comun, e mai ieftin!

Poti economisi aici cam 150 de lei pe luna la cheltuielile de benzina.

8. Mai putin bani cand iesi in oras

Chiar iti poate reduce cu mult costurile, insa economisirea aici depinde in functie de nevoile fiecaruia. Cheltui personal in jur de 200 lei mai putin decat o faceam in urma cu cativa ani. Alege sa mergi cu prietenii undeva in curte sau la ei acasa, decat mereu in oras.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *