Iubitori de rock, avem ce vă place!

Pe topbrands.com.ro noi anuntam si evenimente pentru cititorii nostri, in caz ca sunteti pasionati sau va place rockul, atunci aveti posibilitatea de a trece joi seara, 22 februarie, pe la Club A (Str. Blănari, nr. 14), la lansarea celui de-al doilea volum din trilogia „Istoria ROCKului românesc”, de Nelu Stratone, „Rock în timpuri noi”. Evenimentul incepe de la ora 19:00.

Invitații speciali ai serii vor fi Lenți Chiriac, Hanno Hoefer (Nightlosers) și jurnalistul Liviu Mihaiu. Alături de autor, întâlnirea va fi moderată de editorul cărții, scriitorul Andrei Ruse.

„Rock în timpuri noi” continuă povestea rockului românesc de la momentul Revoluției din 1989 până în anul 2000. La fel ca în primul volum, „Rock sub seceră și ciocan”, sunt tratate și mișcările sociale importante ale acestei perioade (revoluția, eroii ei „rock”, apoi mineriadele și continua tranziție), dar cel mai important, formațiile și curentele noi și, mai ales, evoluția lor în noul context al libertății de această dată, în care lipsa de interes a publicului pentru rock și de multe ori chiar a fondurilor necesare pentru susținerea unei trupe de calibru nu au reprezentat fundamentul atât de mult visat după ’89.

Detalii despre carte / Comandă online: Hyperliteratura.ro/produs/Rock-in-timpuri-noi 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *