Accesarea fondurilor europene de România în 2017 e de 3 ori mai mare!

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Petre Daea aduce noutati cu privire la fondurile europene de anul acesta! Seful MADR declara ca acordarea de fonduri europene anul acesta va fi foarte mare! Mai exact, de 3 ori mai mari ca in 2016, ceea ce inseamna 1,4 miliarde de euro. De asemenea, Daea are in plan luare intregii sume din PNDR repartizata Romaniei. Declaratiile vin in contextul evenimentului organizat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), aniversand cei 17 ani de existenta:

„În total, anul acesta estimăm că vom accesa o sumă totală de 1,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă de aproape trei ori mai mult decât anul trecut. Este un câștig,o realizare pe care trebuie să o procesăm cu atenție, cu calm, și cu foarte multă ambiție. Trebuie să ne așezăm la masa de lucru, motiv pentru care am solicitat AFIR să prezinte cât mai repede cu putință ce s-a realizat în România până în prezent. Suma estimată din analizele pe care le-am făcut azi, iar aceste analize vor continua, este ca România să acceseze întreaga sumă din PNDR, indiferent câți ani facem 17 — 18 ani. În orizontul 2020 acesta este obiectivul: întreaga sumă a României trebuie repatriată. Acesta este obiectivul pe care ni l-am asumat și la care trebuie să lucrăm indiferent câte sărbătoriri vom face. Acesta este obiectivul pe care îl are Ministerul Agriculturii și obiectivul țării, la care trebuie să lucram toți indiferent de locul de muncă indiferent de poziția pe care o avem într-o structură sau alta”, a mentionat ministrul.

Cu toate acestea, nu este totul chiar asa roz, pentru ca, spune seful MADR, pana la sfarsitul lui 2017 rambursările de la Comisia Europeană vor fi de numai 221 de mil de euro, in ciuda scopului mai ambitios avut de minister:

„În ultima sâmbătă din fiecare lună se analizează pe fiecare județ, pe fiecare program, ce s-a desfășurat pe luna anterioară și aici am o doză de nemulțumire pe care trebuie să o transmit, pentru că am avut alt target. Am gândit, am lucrat împreună și am planificat să realizăm o anumită sumă pe care din nefericire analizele noastre nu ne conduc spre un asemenea obiectiv. Totuși, suma care va fi în continuare posibilă de realizat și de adus în țară este de 221,14 milioane de euro”, a adaugat Daea.

In acelasi timp, ministrul a mai dat ordine AFIR-ului sa faca un raport cat mai amanunti asupra situatiei Romaniei, respectiv ce s-a facut si nu s-a facut; deoarece, astfel, afla ce s-a facut de cand cu intrarea tarii in U.E., realizearea personala a planurilor pentru anii ce va sa vina si, in sfarsit, pentru a stabilit situatia UE-Romania si PAC:

„Am cerut din trei motive: primul, să cunoaștem unde am ajuns, să desenăm pe harta țării ce s-a realizat de la integrarea în UE, ce obiective am împlinit pentru a vedea efortul pe care l-a făcut țara și instituțiile și de care trebuie să beneficieze mediul rural și fermierii români. Al doilea motiv, ce ne proiectăm în continuare, ce goluri avem în spațiul rural, goluri de sprijin în PAC pentru fermieri și al treilea, cele două ne compun poziția la UE și nu trebuie să uităm faptul că România este stat cu drepturi depline de a participa la decizia comuna privind PAC. Din aceste punct de vedere se impune o pregătire temeinică. Motiv pentru care în MADR am declanșat, demult, acele dezbateri prin care noi înțelegem să ne raportăm la nevoile țării și instrumentele prin care să ne aducem concret contribuția la PAC”, sfarseste prin a spune Daea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: