Leul bătut măr de Euro. Acesta a ajuns la un record istoric de 4,6551 lei

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

In ziua de marti cotaţia oficială aratata de Banca Naţională a României era, in cazul euro, de 4,6551 lei, ceea ce inseamna un numar la care Romania in toata istoria ei de pana acum nu a ajuns.

Isarescu sustine ca noi mergem pe ideea de stabilitatea macroeconomică, iar nu pentru imobilitate.

De asemenea, acesta mai mentioneaza ca tara noastra nu mai este in pericolul de „euroizare“, lucru care ar aduce o flexibilitate mai mare a cursului de schimb, desi, deocamdata, nimeni nu se grabeste sa discute despre acest subiect, respectiv cel al deprecierii masive a leului.

„Atenţie la mişcările cursului de schimb! Am scăpat de euroizare, în mare măsură, putem să-i dăm mai multă flexibilitate. Vedeţi cât de sensibilă e societatea? S-a mişcat cursul cu 1%, de la 4,6 la 4,64, sau mai puţin de 1%. Comentarii puternice, tari de tot, puteai să te şi sperii dacă te uitai. Degeaba spune BNR: «Stai mă nene, uită-te la euro-dolar», 1% în mod frecvent se întâmplă într-o zi, nu în câteva zile şi la câteva luni. Există în continuare o sensibilitate, hai s-o numesc emoţională, la această chestiune. Există întrebări la care e şi greu să răspunzi. Dacă se întâmplă toamna, de ce se întâmplă toamna, dacă se întâmplă iarna, de ce iarna, când trebuie să importăm gaze, dacă e primăvara e pentru că e înainte de Paşti, dacă e vara, când pleacă bietul om în vacanţă… Trebuie înţelese şi aceste abordări în anumite limite. Dacă sunt împărtăşite de oameni consideraţi analişti, avem o problemă“, a afirmat guvernatorul BNR in cadrul Conferinţei anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

Cei care au luat credite in euro au o problema acum, din moment ce inca de la inceputul anului acest curs a tot crescut, iar deja s-a depasit pragul de 4,6 lei/euro, fiind la un maximum (record) de 4,6495 lei/euro – adica cel mai prost curs de cand a fost inventata moneda europeana, respectiv din ultimii 19 ani. Proiectele guvernului privind schimbarile majore din fiscal şi problemele deja existente ale economiei au dus la deprecierea crescanda a leului.

Deocamdata, specialistii sunt siguri ca acest cursul va fi de 4,7 lei pentru 1 euro până la inceputul Noului An, cu posibilitatea cea mai rea de a ajunge chiar si la 4,8 lei pentru un euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: