De ce sistemul de pensii din România este atât de prost
Guvernul PSD a promis cetatenilor pensii mai mari, x2 chiar, cu toate acestea, este absolut imposibil sa indeplineasca aceasta cerinte. Prezentam mai detaliat motivele in cursul acestui articol.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale au introdus pentru dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, prin care se doreste scoaterea dezechilibrelor dintre contribuantii care au cotizat egal, dar care au parte de pensii distincte, precum şi dintre dintre cele 2 sexe. Deci, asta inseamna daramarea unui intreg sistem sustinut de la Revolutie incoace. Daca pensiile vor fi intr-adevar crescute, atunci asta ar insemna inca 15 miliarde de lei in plus pana în 2022.
La 31 martie 2017, dupa cum arata informatiile Institutului Naţional de Statistică, la noi in tara, numărul pensionarilor a atins un numar de 5,234 milioane, pe cand numărul salariaţilor din economie este de numai 4,824 milioane de persoane, conform Ministerului Muncii. Ceea ce inseamna ca 1 salariat contribuie in fiecare luna la bugetul asigurărilor sociale ca sa tina suma a 1,08 pensionari. Acum 5 ani, raportul erachiar mai mare, de 1,27, adică 4 salariati tineau 5 pensionari.
- Problema principala
Sistemul public de pensii a fost inventat de foarte cunoscutul cancelar german, Otto von Bismarck, care a unificat toate ducatele Germaniei (din Prusa a devenit Germania). Bismarck a spus ca varsta normala de pensionare ar trebui sa fie de 70 de ani, cu toate ca media de varsta din Prusia de la acel moment nu era mai mare de 45 de ani, ideea era, de fapt, sa nu devii pensionar, vreodata. Pensiile au fost vazute intotdeauna ca un venit suplimentar si nicidecum suficient, iar parintii trebuiau sa traiasca din veniturile copiilor ori din activitatea pe care o sustinusera atatia zeci de ani.
Sistemul creat de Bismarck are marea hiba ca TU trebuie sa contibui. De aceea, in cazul in care beneficiarii sunt mai putin decat cei care-i susţin (ba chiar cei dintai mai eschiveaza de cateva ori legea), atunci sistemul cade. Acelasi lucru se intampla si la noi, deoarece baza pe care a fost creat sistemul NU MERGE la noi.