Pesta porcină în atenția Comisiei Europene
Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a vorbit in urma cu cateva zile despre modul in care Romania gestioneaza criza de pesta porcina și a anuntat ca autorităţile europene sunt si ele in alerta si ca exista discutii pentru a gasi o rezolvarea la aceasta problema, in special datorita faptului ca 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt tinuti in tarcurile noastre.
“Pesta porcină africană, reforma PAC şi situaţia bugetară sunt subiecte pe care le-am discutat deja cu domnul ministru şi cu premierul României. Pe pesta porcină lucrăm îndeaproape pentru că 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România, aşa că noi ne intensificăm eforturile pentru a vedea ce putem face mai mult pe partea de supraveghere şi control.
Domnul ministru (ministrul Agriculturii, Petre Daea, n.r.) m-a informat recent despre intenţia de a obţine asistenţa de la Comisia Europeană pentru a-i ajuta financiar pe fermieri pentru a face faţă acestei situaţii foarte dificile dacă trebuie să stopeze producţia din cauza implementării programului. Există soluţii şi în cadrul programului de dezvoltare rurală şi ceva sprijin pentru fermieri, dar cel mai important este să punem capăt răspândirii acestei boli”, a spus Hogan într-o conferinţă de presă la Ministerul Agriculturii.
De asemenea, a mai amintit si ca numarul de 800 de focare de pestă gasite oficial la noi in tara sunt un indicator pentru rezultatul de detectare a bolii.
“Sigur este o cifră mare de focare de boală într-o perioadă scurtă de timp, dar vom continua să-l susţinem pe ministru şi pe fermieri în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, serviciile veterinare, cercetarea şi vom încerca să oferim şi un vaccin care să funcţioneze în viitor. Avem 10 milioane de euro alocaţi în 2019 pentru cercetare la nivelul UE. Dar, pe termen scurt, trebuie să ajutăm la stoparea răspândirii bolii în România pentru că are impact şi asupra ţărilor învecinate, asupra comerţului în UE cu carnea de porc şi să-i susţinem pe fermieri să facă faţă măsurilor de biosecuritate suplimentare care au fost introduse cu ajutorul CE şi a Guvernului român”, a adăugat Hogan.
Comisarul a mai mentionat si ca Guvernul României şi CE se afla intr-o cooperare continua si buna.
Totodata, acestuia i s-a adresat si o intrebare de catre jurnalisti, respectiv cum ar putea face fata Romania la extinderea pestei porcine africane din moment ce au fost gasite numeroase ferme clandestine de creştere a porcilor. Seful MADR, Petre Daea, a mai amintit si ca litera legii trebuie respectata cu sfintenie pentru a nu se ajunge intr-un punct mort, din care sa nu mai putem iesi, iar daca nereguli vor fi descoperite, atunci persoanele respective vor raspunde conform legii pentru faptele lor.
“Din nefericire apar şi aceste situaţii tocmai de aceea activitatea trebuie intensificată şi ţinerea sub control ţine şi de acest lucru, cartografierea fiecărei ferme în parte şi să înţelegem toţi că regulile trebuie respectate de către toţi, iar acolo unde nu se respectă regula, trebuie să intervină legea. Respectarea legii sanitar-veterinare şi a condiţiilor de creştere a animalelor este foarte importantă. Îl asigur pe domnul comisar că vom merge pe acelaşi drum al încrederii în puterile noastre şi în posibilităţile pe care le avem pentru a stopa acest fenomen extrem de grav care din nefericire s-a internaţionalizat.
Azi suntem într-un mănunchi, un număr mai mare de ţări, trebuie să luptăm în comun şi să găsim soluţia, inclusiv din cercetare. Noi, în România, ne-am hotărât să facem un centru de cercetare pentru pesta porcină africană. Am discutat cu colegii din jurul nostru, am discutat cu ministrul Agriculturii din Bulgaria, care este de acord să realizăm împreună ceea ce ne trebuie în viitor, întrucât cercetarea trebuie să ajungă la izvorul acestei boli şi să găsească soluţii, în aşa fel încât costurile să fie reduse, iar reuşita să fie pe deplin”, a declarat ministrul Agriculturii, Petrea Daea.