Focarele DE PPA se închid foarte greu! Noutăți de la directoul DSVSA

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Focarele de pestă porcină africană (PPA) din judeţul Tulcea ar putea disparea in abia 2 ani, dupa cum arata reprezentanţii DSVSA, care sfatuieste familiile sa manance doar carnea şi produsele provenite de la porcii din gospodăriile proprii şi să nu le ofere si altor prieteni din afara tarii sau cunoscutilor.

Şeful de serviciu care lucreaza la Direcţia Sanitara Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Marian Avram, a vorbit despre toate acestea in şedinţa de la Colegiului prefectural, ulterior amintind si ca in cursul unei inspectii s-au găsit animale şi pachete de carne de mistreţ.

“Constatăm că există persoane care, cu toate că au fost în localităţi în care s-a dispus uciderea preventivă a suinelor, cresc în continuare animale, localităţi în care s-au ucis animalele şi au fost făcute documentele pentru despăgubirea animalelor, dar cu surprindere găsim chiar printre oamenii care conduc acele comune, care au ascuns animale, găsim animale care nu au existat în nicio evidenţă şi concluzia noastră este că s-au adus animale şi se face repopulare. Dacă nu înţelegem dinamica bolii şi cum se combate aceasta, avem pericolul de a permanentiza această boală, iar Portugalia s-a luptat 34 de ani pentru eradicarea bolii, Spania 20 de ani, Sardinia nu a reuşit de 80 de ani”, a declarat Avram.

Reprezentantul DSVSA ii atentioneaza ca cel mai igienic ar fi sa dezinfecteze congelatoarele în care au depozitat pachete de carne provenită de la suine din focare de PPA şi a mai specificat faptul ca daca sunt prinsi trmitand prietenilor sau persoanelor din afara Romaniei carne infectata vor fi pedepsiti pentru răspândirea unei boli ca PPA, intre 3 ani şi 6 luni de închisoare.

“Dacă populaţia mai are carne de porc din sacrificările de necesitate, aceasta poate păstra virusul timp de trei ani în condiţii de congelare, un an în caz de refrigerare şi timp de 8 luni la un alt animal trecut prin boală”, a mai zis Avram.

In fiecare saptamana, agentia raporteaza minimum 3 confirmări de PPA în mediul sălbatic.

“În mod normal, ar fi trebuit să începem procedurile de stingere a bolii, dar în perimetrul localităţilor afectate apar noi cazuri în fondul cinegetic, ceea ce, din punct de vedere legal, ne duce la o stingere a focarelor peste doi ani, conform legislaţiei”.

Dupa cum arata ultimele informatii, daca se descopera ca, intr-o localitate in care preexista PPA, se dezvolta alte cazuri de boală, proprietarii suinelor care vor fi omorati nu vor mai avea dreptul la daune-interese.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: