Noi condiții de acordare a subvențiilor pentru crescătorii de animale
Statul a stabilit noi conditii prin care se acorda subventiile pentru crescatorii de animale, respectiv ajutorul national tranzitoriu si sprijinul cuplat zootehnic.
APIA a anuntat crescatorii de animale ca, pentru campania de anul acesta, legile cu privire la acest domeniu si modul in care pot fi accesate subventiile au fost schimbate, motiv pentru care fermierii trebuie sa se intereseze despre cum se depun cererile unice pentru ajutorul national tranzitoriu sau sprijinul cuplat zootehnic, in noile modalitati.
In primul rand si ca o noutate, cu privire la plata ajutorului national tranzitoriu, APIA a stabilit pentru fermierii in lege posibilitatea cedarii dreptului la prima, realizat in anii precedenti, pentru schema pentru bovine de lapte, in aceeasi exploatatie cu cod ANSVSA, din cauza modificarii formei de organizare, intre soti sau in urma mostenirii exploatatie cu cod ANSVSA, daca indeplinesc cumulativ mai multe conditii legale.
Documentele necesare pentru cererea unica de plata (pentru ambele ajutoare financiare) au fost completate cu litera c):
- copie de pe certificatul de casatorie si declaratia pe propria raspundere a sotului care cedeaza dreptul la prima;
- copie de pe certificatul de inregistrare/radiere si de pe documentul notarial de cedare a dreptului la prima, cu exceptia schimbarii formei de organizare din PF in PFA/II/IF, caz in care solicitantul trebuie sa prezinte o declaratie pe proprie raspundere de cedare a dreptului la prima.
- copie de pe certificatul de mostenitor, certificatul de calitate de mostenitor sau copie a anexei nr. 24 de la starea civila a unitatilor administrativ-teritoriale, insotite de copiile declaratiilor de cedare a dreptului la prima din partea celorlalti mostenitori, in cazul in care exista mai multi mostenitori.
Referitor la plata Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ), conditiile cumulative s-au completat cu urmatoarele precizari:
- bivolitele de lapte pentru care se solicita SCZ trebuie sa fie inscrise/inregistrate in registrul genealogic al rasei, sectiunea principala sau suplimentara.
- “vacile de carne si/sau vacile metise cu rase de carne pentru care se solicita SCZ trebuie sa fie inscrise/inregistrate in registrul genealogic al rasei, sectiunea principala sau suplimentara, iar taurii de reproductie din rase de carne pentru care se solicita SCZ trebuie sa fie inscrisi in registrul genealogic al rasei, sectiunea principala;”.
Totodata, vacile de lapte pentru care crescatorii cer SCZ, trebuie sa fie inscrise/inregistrate in registrul genealogic al rasei, sectiunea principala sau suplimentara.