La prinții Știrbey
La prinții Știrbey:
De data asta, 1 mai a căzut pe 4 mai
De data asta, întâi de mai a căzut pe patru, la Domeniul Știrbey.
Vreau să zic că tradiționala degustare a porților deschise, de pe 1 MAI, ți-a schimbat rostul, pe 4 mai, datorită sărbătorilor pascale.
Dar am fost acolo, la distanță de treisprezece sau chiar (vreo) paisprezece ani, de când am fost prima dată, atunci împreună cu Cosmin Zidurean și Gabriela Mariș.
Am plecat spre domeniul Ştirbey cu inima strânsă, fiindcă întârzâiasem.
De la Piteşti am apucat pe drumul Vâlcei, iar apoi pe un drum și mai prost, pe ocolite, prin Milcoiu.
Aflasem de la Waze că este calea cea mai scurtă.
Când am descălicat noi, ceilalţi jurnalişti apucaseră deja să ajungă, de vreo două sau trei ceasuri.
Lumea se adunase pe o terasă a reşedinţei Ştirbey şi erau, toți, gata să înceapă prima oră de degustare.
Vinurile Agricolei Ştirbey au deja un ştaif, pentru cine se interesează de licorile alese.
- DE LA UN VIN VÂRTOS, LA UNUL ZGLOBIU
Dacă am face o recapitulare, cred că toată lumea a auzit (sau MĂCAR ar fi trebuit să audă) de Crâmpoşie sau de vestitul Negru de la Drăgăşani.
Crâmpoşia s-a împământenit şi pe alte zări, de pildă la Murfatlar/sau pe unde nici nu te aștepți.
Dar cea de la Drăgăşani rămâne, totuşi, (p)referinţa istorică. A geniului. Aici este locul ei.
Este un vin care descrie (PERFECT, aș zice io!) ținuturile oltenești.
Cu Negru se întâmplă, de la un punct, uşor diferit: mai mult i s-a dus buhul.
Vreau să zic/că voi a zice că mai multă lume va fi auzit de el, decât să fi gustat dintr-însul.
Dar şi Crâmpoşia de aici, din Drăgăşani, este/se află diferită de cea de la Murfatlar: este un vin mai acid, mai viu şi mai plin de viaţă, mai burzuluit şi mai „zgomotos“, de felul său.
După cum sunt, la fire, și oltenii.
Negru e un vin vârtos (şi virtuos), venind din genuni istorice.
Cât priveşte Crâmpoşia, este (doar) un vin simplu, zglobiu.
Țărănesc, aș putea zice.
Dar sincer.
Un cunoscut specialist (în viaţă) în vinurile româneşti a lansat ipoteza că, pe stema Daciei, strugurul de acolo ar fi fost un ciorchine de… Crâmpoşie.
Dar să lăsăm palpitanta aventură a vinurilor şi să amuşinăm (adulmecăm) dintr-odată locul.
Adică terroir-ul, cu toate ale sale.
Parcurgând drumul de la Piteşti la Drăgăşani, vezi că încep să se insinueze, în peisaj, dealurile.
Şi un anume gen de văioage, care simulează abruptul.
Şoseaua şerpuieşte printre jaloane, umeri deluroși cu livezi, iar cu vreo câteva zeci de kilometri înaintea Drăgăşanilor, izbucnesc viile.
Mai sunt (și) câteva crame care îmi amintesc de „pensiunile viticole“ din alte țări.
Parcă începe, în minte, să cânte Spiritul Locului, GENIUS LOCI, La crama din Drăgăşani.
Tot cu un vinuri de zile mari în față.
De la care m-aș opri, de astă dată, la NOVAC, UN VIN CU ADEVĂRAT MINUNAT spre ADMIRABIL, amintind de geniul, rarisim & antic & acceptat, al SAPERAVIULUI.
Dar și spumantele sunt CEEA CE TREBUIE, având aciditate, dată de Crâmpoșie, dar și note de postgust, rare, date, în alt caz, de NOVAC.
Și un bonus pentru Tămâioasa vinificată în sec…
MIHAIL GĂLĂȚANU
RABBIT MEDIA
Foto: CRISTIAN GĂLĂȚANU, NICOLETA BACHEȘ, DANIELA VIZIREANU
