Programul de tomate 2020 aduce și mai mulți bani!
MADR anunță că „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, se va ține și anul acesta. Pregătiți-vă să depuneți cererile pentru subvenții! RAPID! Nu mai e mult timp.
În acest scop, aveți timp să vă înscrieți la sus-menționatul ajutor financiar până pe 15 aprilie 2020, iar termenul maxim pentru valorificarea producției este 15 iunie 2020, inclusiv.
Ba chiar, statul dorește să se asigure că produsele rezultate din această finanțare vor avea calitate superioară, motiv pentru care beneficiarii sunt obligați să aibă un registru de evidență a tratamentelor de protecție a plantelor, care va fi inspectat de autoritățile de la Autoritatea Națională Fitosanitară.
Reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene vor opera aceste verificări la debutul rodirii și înainte de perioada recoltării cu scopul de a evalua producției.
Bugetul total al programului pentru Ciclul I este în jur de 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.
În mare parte programul rămâne același, cu câteva schimbări, respectiv: îmbunătățirea programului, pentru ca cumpărătorii produselor valorificate să aibă parte de tomate de calitate și din surse interne.
Tot ca o schimbare, anul acesta va avea loc o verificare preliminară a dosarelor și o instruire a fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecția plantelor, lucru de care se vor ocupa reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură județene și, respectiv, inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare, la Primăria localității respective.
Această ultima modificare se va aplica la câteva județe unde sunt foarte mulți beneficiari și pentru a ajuta fermierii.
Nu uităm să precizăm că, în ciuda faptului că proiectul prevede (acum) ajutor numai pentru cultura de tomate din Ciclul I, șeful MADR a anunțat în mod public că lucrează împreună cu guvernul la rectificarea bugetară de la mijlocul anului. Principalul său scop aici va fi modfiicarea persoanelor eligibile, adică programul să poată fi accesat inclusiv de cultivatorii cu ciclu II.
Totodată, plata de 3.000 de euro pe exploatație s-ar putea modifica în funcție de împrejurări. Adrian Oros a transmis că această sumă cuantificată în lei, devine o plată maximală, pentru ca cât mai mulți beneficiari să poată obține finanțare de la acest program. Dacă numărul beneficiarilor va fi mai mare decât se pregonizează, suma va fi modificată corespunzător, pentru ca banii să ajungă la toate persoanele interesate. Statul urmărește să ajute, în primul rând, producătorii de tomate pe termen lung.