Veste teribilă de la Paris: Paul Goma a murit, răpus de noul coronavirus.

Scriitorul și disidentul Paul Goma a decedat în cursul zilei de 24.03.2020, seara, din cauza infectării cu coronavirus. Paul Goma se afla în spital încă din 18 martie la Paris. Conform declarațiile fiului său și, totodată, pe fondul măsurilor de securitate luate din cauza pandemiei, a luat decizia de a incinera trupul său, iar urna funerară va fi depusă la cimitirul Pére Lachaise din capitala Franței.

Scriitorul şi disidentul Paul Goma a decedat în noaptea din 24 spre 25 martie la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat deja de câteva zile din cauza coronavirusului, a confirmat miercuri, biografa lui – scriitoarea, traducătoarea şi jurnalista Mariana Sipoş.

“În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret şi mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitie Salpetriere, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat”, a transmis ea.

Conform declarațiilor:

“conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile actuale în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pere Lachaise din Paris”.

Scriitorul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători români.

După Dictatul de la Viena în care România pierde Basarabia, Paul Goma s-a mutat cu familia în România. A început școala la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar a fost exmatriculat, pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. Cu toate acestea a terminat la Liceul ”Radu Negru” din Făgăraş, în 1953. În 1954 a început Institutul de Literatură şi critică literară “Mihai Eminescu” din Bucureşti. În perioada studenţiei a fost arestat şi condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecţională, pentru ”tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”, în urma alinierii cu unele partide din Ungaria, din noiembrie 1956, şi a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în şcoli. În 1958, după ce și-a ispășit pedeapsa închis la Malmaison (Bucureşti), Penitenciarul Jilava şi Gherla a fost eliberat.

Totuși, lucrurile nu s-au terminat aici, comuniștii l-au trimis în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul Lăţeşti, raionul Feteşti, unde a locuit până în 1962.

Un interval de timp a întreprins mai multe munci, în încercarea de a-și câștiga traiul, iar în iunie 1965 şi-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care însă le-a abandonat.

După ce Germania a invadat Cehoslovacia, în august 1968, în susținerea politicii României faţă de Moscova, s-a înscris în Partidul Comunist Român (PCR). Cu toate acestea, la 3 ani diferență a fost dat afară pe motivul publicării integrale a romanului ”Ostinato”, în RFG.

Pentru că a susținut cauza cehilor împotriva ocupării naziste, la 1 aprilie 1977, a fost acuzat de înaltă trădare şi arestat, dar în urma protestelor internaţionale a fost eliberat, la 6 mai. Din 14 aprilie 1977 n-a mai făcut parte din Uniunea Scriitorilor din România (USR).

Deoarece, ulterior, i-a fost retrasă cetățenia română, scriitorul s-a mutat în Franţa, unde va rămâne pentru totdeauna alături de familia sa. Cu toate acestea, Goma nu a acceptat niciodată cetățenia franceză.

După Revoluţia din 1989, a reușit în sfârșit publicare operelor în România. A scris mai mult de 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.

Prima lui carte a apărut în 1966 în revista ”Luceafărul”, cu povestirea ”Cum bate toba”. A colaborat în țară cu mai multe reviste, cum au fost ”Gazeta literară”, ”Viaţa românească”, ”Ateneu”. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă ”Camera de alături”.

Romanul următor, ”Ostinato” – probabil cea mai importantă carte a sa, este o mărturie ficţională despre închisorile din România -, care, din cauza refuzului comuniștilor de a o publica în țară, a scos-o la tiparnițele din Germania (1971) şi din Franţa. În urma publicării, cartea a primi recenzii foarte bune, mai ales din partea scriitorului Eugen Ionescu, care l-a numit pe Paul Goma ”Soljeniţîn al României”. Şi volumele ulterioare, ”Uşa” (”Die Tur”, 1972), ”Gherla” (1976), ”Dans le cercle” (1977), ”Garde inverse” (”Garda inversă”, 1979), ”Le tremblement des hommes” (1979), ”Les chiens de mort” (1981), ”Chassee-croise” (1983), ”Bonifacia” (1986), ”Le calidor” (1987), au avut parte de aceleași tip de recenzii.

Acesa a primit și cetățenia moldovei, alături de cea română, după 1989.