CĂRȚI de luna MAI

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Humanitas FICTION, RAFTUL DENISEI

COLM TOIBIN, BROOKLYN

TOIBIN este o vedetă în cetatea literelor. Cartea este fericita câștigătoare a prestigiosului premiu COSTA BOOK AWARDS. Iată o primă referință critică, identificabilă încă de la începutul lucrurilor/ de pe copertă, în stare să ne ajute în alegerea volumului: cu marele său talent, Colm Toibin revelează extraordinarul din cotidian, scrie THE GUARDIAN. Ocupă un loc în topul THE OBSERVER, al celor mai bune zece romane istorice. BROOKLYN este o poveste despre alegere, dar și despre identitate. Despre dezrădăcinare, dar – într-un fel – și despre familie.

DANIELA KRIEN, FOCUL

Avem în față un roman nominalizat la DUBLIN LITERARY AWARD. De altfel, vă rugăm să remarcați, toate cărțile care apar în RAFTUL DENISEI sunt o alegere de valoare: sunt nominalizate sau au câștigate premii internaționale. O caracterizare posibilă a cărții: puternică, subtilă și psihologic pătrunzătoare( din TIMES LITERARY SUPLEMENT).  Traducerea este asigurată de RAMONA TRUFIN. Un roman al cotidianului, dar altfel.

NICCOLO AMMANITI, VIAȚA INTIMĂ

Laureat cu PREMIO VIAREGGIO-REPACI NARRATIVA 2023. Și nu degeaba, ci fiindcă se spune( și urmează aici un întreg justificativ!) că Ammaniti deține darul cel mai prețios: originalitatea(după cum afirmă CORRIERE DELLA SERA). Nu știm  sigur dacă originalitatea bate tot (uneori am înclina ă spunem: da!), dar alegerea subiectului sună aici incitant: o soție de  prim-ministru, frumoasă, își redescoperă trecutul și este urmărită, pur și simplu, de el. Tema este recurentă, chiar și în filmul italian, neorealist sau nu, un regizor ca Michelangelo Antonioni o explorează și el în peliculele sale.

ALEX SCHULMAN, GARA MALMA

Aflat la a doua prezență la HUMANITAS, Alex SCHULMANN este un scriitor suedez, crescut în Stockholm – și format și în lumea televiziunii. Despre cartea lui apărută anterior la HUMANITAS, se spune că era un roman extraordinar, dar cel de față este o capodoperă – cel puțin așa afirmă ziarul de dreapta din inima Franței, LE FIGARO MAGAZINE. Traducerea volumului este semnată de Andreea Caleman.

YIYUN LI, CARTEA GÂȘTEI

Despre YIYUN LI, o mare personalitate/o celebritate spune că este o MARE SCRIITOARE. Și dacă spune așa SALMAN RUSHDIE, e demn de a fi crezut. Dar nu pe cuvânt. Doar citiți CARTEA GÂȘTEI. Că fata are talent poate vedea oricine. De la mare distanță. Și chiar/încă de la primele rânduri: Nu poți tăia un măr cu alt măr. O portocală cu altă portocală. Dacă ai un cuțit, poți tăia cu el mărul sau portocala. Sau poți despica burta unui pește... O altfel de scriitură. O altceva. Poate că e de prisos să adăugăm că este un roman câștigător al PEN/FAULKNER AWARD FOR FICTION 2023.

THOMAS LEONCINI, BĂRBATUL ȘI  MOTANUL

De fapt, titlul complet este foarte lung. Și incitant cumva. BĂRBATUL care voia să fie iubit ȘI MOTANUL care s-a îndrăgostit de el. Prezentatorul cărții, de această dată, este chiar PAPA FRANCISC, care ne spune că avem de-a face cu o călătorie în lumea fanteziei și că e o carte fascinantă care i-a plăcut foarte mult (lucru relevat de pe COPERTA UNU. Traducerea  acestei cărți este asigurată de LILIANA NECHITA. Altă opinie este, de asemenea, măgulitoare: Thomas Leoncini este un șansonetist modern, care nu scrie pe portativ, dar face muzică din frazele sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: