Cum se va plăti AJUTORUL NAŢIONAL TRANZITORIU LA BOVINE

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a transmis ieri modalitatea în care se vor achita fermierilor subvenția de la bugetul de stat pe cap de bovină și pe producția de lapte. Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) pentru sectorul de creștere a vacilor a scăzut – din nefericire – în comparaţie cu anul 2020, mai exact cu un procent de 55%, de aceea s-a venit cu ideea de a face o plată simbolică – 1 sau 5 euro pe cap de bovină, iar restul banilor din plafonul de 48 de milioane de euro să fie oferit fermierilor sub formă de ajutor de COVID.

Ajutoarele naționale tranzitorii (ANT-urile) la bovine, practicile comerciale neloiale și eradicarea pestei porcine africane (PPA) sunt teme care au aprins din ce în ce mai mult opinia publică din sectorul agricol și despre care va fi obligat să vorbească şeful MADR, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă.

În urma întâlnirii cu liderii organizațiilor de crescători de bovine, ministrul Adrian Oros a susţinut o conferință de presă, începând de la ora 9:30 la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Principalele teme abordate au fost:

  • Concluziile întâlnirii cu reprezentanți ai crescătorilor de bovine referitor la modul de acordare a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT)
  • Proiectul de lege ce vizează transpunerea Directivei privind practicile comerciale neloiale (633/2019)
  • Plan de măsuri privind eradicarea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA).

În urma discuţiei, acesta a declarat:

„Săptămâna trecută am prezentat măsurile referitoare la schemele de sprijin și ajutoarele de minimis finanțate din bani de la bugetul național, cele care erau lansate, și am spus că urmează și altele. Pentru ajutorul național tranzitoriu, atunci am spus că există o Hotărâre de Guvern demarată privind ajutorul național tranzitoriu în sectorul vegetal și în sectorul zootehnic cu excepția bovinelor. Am așteptat întâlnirea de aseară, am avut și în weekend o întâlnire cu mediul asociativ, în așa fel încât să facem ca acești bani, care, sigur, anul acesta sunt mai puțini pentru că bugetul este diminuat, să ajungă la cei care dețin cu adevărat animale. Știți cu toții că există în regulamentul european acea dată istorică, 2013, după care se acordă acest ajutor național tranzitoriu doar la specia bovină. Este o nemulțumire și în rândul fermierilor crescători de bovine, este o nemulțumire și a noastră, a celor din administrație, că regulamentul obligă cumva să ne raportăm la această dată istorică, iar banii să ajungă și la animale care nu mai sunt, uneori chiar la fermieri care nu mai au animale”, a transmis ministrul Agriculturii.

De asemenea, el a mai transmis că la bovine-carne plafonul a fost stabilit la 6 milioane, pe când la lapte plafonul este de 2 milioane.

Aceste plafoane se vor repartiza tuturor animalelor care au fost la data istorică. Cea mai mare parte a sumei, în schimb, va merge către fermieri și animale care acum sunt în bazele de date, sub formă de ajutor Covid. (…) Anul acesta, acea comunicare de la Comisie a fost completată în așa fel încât țările membre pot să acorde și pe parcursul acestui an, pentru că din  nefericire criza sanitară și criza economică continuă. Pot să acorde măsuri de compensare a pierderilor și anul acesta. Banii pentru bovine, asta a fost înțelegerea aseară cu toți reprezentanții asociațiilor din creșterea bovinelor, ca să ajungă cât mai fidel, cât mai corect, pentru animale existente, banii din ANT o să îi dirijăm ca ajutor sau sprijin Covid”, a mai spus şeful MADR.

Conferinţa mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: