BRAȘOV, VIN LA MUNTE, 2022. VII?

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

DESPRE FESTIVAL

„Vinul e o poezie îmbuteliată”, spunea Robert Stevenson. Metaforele pământului, îmbuteliate, și cele cuprinse între coperte, vor menține atmosfera în cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului Vin la munte, care se va desfășura în perioada 11-12 Iunie 2022 la Hotel Kronwell Brașov. În cele două zile de festival vor expune atât producători români, cât și importatori de vinuri. Nu vor lipsi standurile și lansările de carte, lecturile publice, recitalurile de poezie, expozițiile de tablouri tematice. Festivalul este organizat de Le Sommelier Brașov.

Anul trecut nu s-a ținut. Am fost invitat cu un an înainte, în 2020, anul pandemiei/anul pangolinului. Din motive de pandemie, n-am reușit să ajung. Nici VIN LA MUNTE – BRAȘOV, 2020 nu s-a ținut. Din aceleași motive. Anul ăsta, fraților (adică, broJ), e foame mare. De vin. Fiindcă nu s-a mai ținu de trei ani, adicătelea din 2019.

Și, atenție, VIN LA MUNTE tinde să ocupe un loc fruntaș, între primele cinci ale țării. O data cu disiparea VINVEST, VINTEST și GOODWINE. Despre VINVEST, ÎNCĂ SE MAI VORBEȘTE. Există intenția de a-l organiza în 2023, anul cu capitală culturală europeană la Timișoara. Dar, oricum, VIN LA MUNTE tinde să ocupe loc pe podium imediat după ROWINE, VINARIUM și în fața tuturor celorlalte. Pentru că acestea sunt singurele care mai contează la categoria grea. Unul din argumentele forte este amplasarea la Brașov, un oraș care respiră cu adevărat aerul rarefiat al înălțimilor. Cu alte cuvinte, locația este  de nota o mie: hotel Kronwell, Brașov, sub minunatele culmi al Tâmpei. Ei, ce ziceți? Și, al doilea argument: anul acesta este în iunie, de Rusalii. Când se întâmplă cele sfinte. Presimt că anul acesta vom vorbi în limbi nepământene, ca Apostolii, sub oblăduirea Duhului Sfânt… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: