Studiu despre consumul de vin în România: vinurile moldovenești, pe locul doi în preferințele românilor, după cele locale
Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova a realizat împreună cu iSense Solutions un nou studiu de piață menit să exploreze preferințele consumatorilor români în materie de vin. Conform rezultatelor sondajului, vinurile moldovenești ocupă locul doi în preferințele românilor, situându-se înaintea unor regiuni cunoscute pentru producția lor vinicolă precum Italia, Franța, Spania sau Portugalia.
Surpriza studiului constă, totuși, în notorietatea pe care cramele mici moldovenești au dobândit-o în ochii românilor. Pe lângă cele deja consacrate, cramele mai mici precum Mircești, Casa Vinicolă Luca, Vinăria Poiana, Domeniile Pripa, Vinăria Dac și Vinum Estate produc printre cele mai apreciate vinuri moldovenești din țara noastră, românii consumând cel puțin o dată băuturi din portofoliul acestora.
Analiza răspunsurilor a arătat că mai mult de jumătate dintre respondenți beau vin îmbuteliat cel puțin o dată pe săptămână, iar alegerea preferată în ceea ce privește culoarea vinului este roșu. Consumatorii au prezentat un nivel ridicat de cunoștințe în ceea ce privește majoritatea soiurilor de struguri, evidențiindu-se o coerență în cunoașterea și consumul acestora. De asemenea, s-a remarcat că, în medie, românii alocă un buget de 33 RON pentru achiziționarea unei sticle de vin, iar canalul preferat de cumpărare este supermarketul/hipermarketul.
Realizarea studiului a implicat un eșantion de 409 interviuri online, realizate în perioada 2-5 mai 2023. Participanții la interviuri au fost selectați din mediul urban și au cuprins bărbați și femei deopotrivă, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.
„Rezultatele studiului demonstrează că există oportunități uriașe de creștere și extindere în România, iar acest lucru ne motivează să consolidăm și mai mult eforturile noastre sistematice depuse pentru promovarea vinurilor moldovenești sub brandul vinicol de țară <<Vinul Moldovei. O legendă vie>>. Vom continua să organizăm evenimente de degustare și promovare pentru a crește numărul cramelor mici din Republica Moldova pe această piață strategică și a oferi românilor o experiență autentică a vinurilor noastre de autor.”– susțin reprezentanții Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova.
Încă din anul 2010, asociația a jucat un rol activ în îmbunătățirea legislației vitivinicole din Republica Moldova, prin crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea și promovarea micilor producători de vin. Prin intermediul revizuirii și actualizării legii viei și vinului, aceasta a contribuit la creșterea calității vinurilor moldovenești și la promovarea unei culturi viticole sustenabile.
Cu o suprafață de peste 380 de hectare de viță de vie exploatată în prezent și o producție anuală de peste 980 de mii de sticle de vin, micii producători aduc o contribuție semnificativă asupra peisajului vinicol din Republica Moldova. Prin angajamentul lor ferm și perseverența de a produce vinuri de înaltă calitate, aceștia au reușit să-și câștige un loc fruntaș pe piața vinurilor din România.
Acest succes reafirmă în mod elocvent calitatea și atractivitatea vinurilor moldovenești pentru consumatorii români. Prin devotamentul și pasiunea lor, micii producători au câștigat încrederea și aprecierea clienților din România, consolidându-și astfel poziția pe această piață dinamică și pretențioasă.
Prin intermediul eforturilor comune, Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova va continua să susțină și să promoveze excelența în producția de vin, aducând recunoaștere și succes membrilor săi, precum și bucurie consumatorilor din întreaga lume
Pentru informații suplimentare despre asociație și activitatea cramelor moldovenești, accesați site-ul www.vindeautor.md sau intrați pe pagina dedicată de Facebook.
Despre Asociația Micilor Producători de Vin din Moldova:
Fondată în 2010, Asociația Micilor Producători de Vin din Moldova este o organizație obștească, neguvernamentală, apolitică și non-profit, dedicată susținerii și reprezentării micilor producători de vin din Republica Moldova. Misiunea sa este de a promova calitatea, autenticitatea și diversitatea vinurilor moldovenești, precum și de a sprijini dezvoltarea durabilă a industriei vinicole sub umbrela brandului vinicol de țară – „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”), care contribuie esențial la recunoașterea și promovarea vinului moldovenesc de calitate peste hotarele țării.