Proteste masive în sistemul de sănătate

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Alte proteste in masa împotriva sistemul de sănătate. Numeroase asociaţii de medici şi pacienţi au facut un anunt, prin care au informat guvernul ca au format o coalitie care are drept scop sa organizeaze pichietări in marile orase din tara si nu numai (inclusiv Bucureşti sau din zona rurala); pe data de 15 noiembrie, vor face un miting de amploare în Capitală.

Coaliția, numita „Solidari pentru Sănătate”, s-a nascut doar acum cateva zile si avertizeaza, prin acțiuni de protest, clasă politică prezenta, dar şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistenţă medicală primară referitoare la situaţia de criză majoră prelungită, din care se afla un segment important de îngrijire a pacienţilor.

De asemenea, pe data de 2 noiembrie 2017, Coaliția va face, toate deodata, la ora 11, pichetarea sediilor județene ale Prefecturilor și Caselor de Asigurări de Sănătate, sediul Guvernului și sediul CNAS, precum și o Conferință de presă prin care se va da startul protestelor din medicina de familie din România. Aici, reprezentanții Coaliției vor lasa la sediile pichetate un memoriu cu cererile Coaliției din sectorul de asistența medicală primară. In cadrul conferintei, totodata, președinții organizațiilor unite în Coaliție vor expune mai pe larg aceste cereri.

Dupa care, pe data de 15 noiembrie 2017, se va face un miting în Capitala, în care atat pacienți cat și medici se vor opune sistemului actual de asigurare a asistenței medicale primare, deficitar, si vor explica necesitatea de a opera modificari fundamentale, care să asigure adevarata calitate a actului medical.

„Nu avem altă opţiune decât să luptăm împreună pentru salvarea accesului pacienţilor noştri la servicii medicale de bază şi facem pe această cale un ultim apel la adresa autorităţilor – Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii – de a interveni rapid şi eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al românilor” a afirmat Rodica Tănăsescu, Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

Noua Coalitie este compusa din:

  • Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentată de Dr. Rodica Tănăsescu, președinte;
  • Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentată de Dr. Marina Pîrcălabu, președinte interimar;
  • Salvați Copiii – România, reprezentată de doamna Gabriela Alexandrescu;
  • Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), reprezentată de domnul Cezar Irimia;
  • Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), reprezentată de doamna Rozalina Elena Lapadatu, președinte;
  • Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), reprezentată de domnul Vasile Barbu, președinte;
  • Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN), reprezentată de domnul Dragoș Popescu, președinte;
  • Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), reprezentată de doamna Marinela Debu, președinte;
  • Asociația „Mame pentru mame”, reprezentată de doamna Ana Măiță, președinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: