UE va oferi mai multe fonduri pentru tinerii șomeri și IMM-uri
Incepand cu anul 2018 tinerii someri si IMM-uri, programele de cercetare si, chiar, Erasmus vor primi fonduri europene mai mari! Bugetul pentru anul 2018 a fost aprobat in urma cu cateva zile.
Astfel, deputatii au cazut de acord sa stabileasca bugetul UE pentru anul 2018 la 160,1 miliarde de euro pentru angajamente și 144,7 miliarde euro pentru plăți.
Mai exact, acordul provizoriu încheiat de Parlament cu Consiliul pentru bugetul UE in cazul anului 2018 la data de 18 noiembrie a fost adoptat la mijlocul saptamanii acesteia, cu 295 de voturi pentru, 154 împotrivă și 197 de abțineri. Președintele Antonio Tajani a semnat documentul prin care se aproba respectivul buget.
Membrii echipei de negociere a Parlamentului au afirmat, dupa vot:
„Parlamentul este mulțumit de bugetul UE pentru 2018. Am ajuns la un acord, deoarece prioritățile noaste au fost să dăm un impuls programelor care vor pregăti UE pentru viitor și să îi protejăm pe europeni – cercetarea prin programul Orizont 2020, mobilitatea tinerilor prin Erasmus+ și ErasmusPro, programe de infrastructură precum Mecanismul pentru Interconectarea Europei și sprijin pentru IMM-uri prin COSME. Am reușit de asemenea să creștem finanțarea pentru programele privind securitatea, politica de azil și politica de vecinătate”, a declarat președintele comisiei pentru bugete, Jean Arthuis (ALDE, FR).
“Acest buget oferă ceea ce așteaptă cetățenii UE așteaptă de la Europa: locuri de muncă și creștere economică pe de o parte, securitate pe de altă parte. Investind in cercetare, infrastructură, educație și IMM-uri, vom deveni mai competitivi, cu o economie orientată spre viitor. În ceea ce privește securitatea, am reușit să consolidăm Europol și Eurojust, astfel încât aceste instituții să asigure o mai bună cooperare și coordonare în lupta împotriva terorismului și a crimei organizate în UE. Am transmis un mesaj clar că sprijinul UE pentru țările din afara UE nu e automat: Turcia se îndepărtează de valorile UE și am decis să reducem cu 105 milioane finanțarea propusă de Comisie”, a spus raportorul principal (secțiunea Comisie) Siegfried Mureșan (PPE, RO).
- Angajamente si plati? No, ce mai e si aia?!
Pentru a administra acțiuni multianuale (de pilda, banii pentru un proiect de cercetare pe o perioada lunga de 2-3 ani), bugetul UE imparte doi termeni esentiali: creditele pentru angajamente (costul tuturor obligațiilor legale contractate în anul financiar actual, atat si rezultatele lor pe anii următori) și creditele pentru plăți (banii plătiți efectiv în anul prezent, atat si posibilitatea de a stabili angajamentele asumate în anii precedenti).