Se apropie VINVEST! Marea Unire a Vinurilor

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Seara trecută, Timişoara a fost locul în care 37 de vinuri fost au fost degustate în premieră naţională, în cadrul pre-evenimentului „Marea Unire a Vinurilor”, organizat în deschiderea celei de-a XV-ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST 2018, desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”, în perioada 30 martie-1 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

Printre licorile bahice care au încântat simţurile invitaţilor de marcă prezenţi la restaurantul Lloyd, se numără produse din gama nouă a cramelor Cotnari, Vincon, Jidvei, Hermeziu, Domeniile Sera, Gabai, şi multe altele. „Marea Unire a Vinurilor” a fost, totodată, o garanţie a faptului că vinul şi gastronomia se regăsesc pe lista celor mai puternici piloni ai identităţii şi unităţii naţionale, seara trecută bucurându-ne şi de prezenţa vinurilor din Serbia, Ungaria şi Italia.

Sub încărcătura emoţională puternică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST 2018 va transforma Timişoara într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi tările vecine. Astfel, timp de trei zile, aşa cum demult nu s-a mai întâmplat, Sărbătoarea Vinului se transformă într-o unire regională, în oraşul care face paşi din ce în ce mai mari spre gloriosul titlu de Capitală Culturală Europeană.

“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata  piață internațională. Preconizăm  şi anul acesta să aducem în salon crame care expun, în total,  300 de sortimente de vin. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului,  cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018”, ne-a declarat ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Programul de anul acesta al Salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente: inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, şi multe altele.

Cei interesați să participe la VINVEST sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: