Când mai pot fi modificate cererile unice de plată
Fermierilor le-au mai ramas la dispozitie numai 2 zile – miercuri și joi, 30 și 31 mai – pentru modificarile la cererile unice de plată din cadrul campaniei 2018, a declarat marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Conform agentiei, în perioada 1 iunie – 1 iulie 2018, reprezentanţii Agenţiei vor incepe controlul administrativ, printre care si controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea lor, dar şi transmiterea eşantioanelor, potrivit normelor europene.
Totodata, în intervalul 1 iulie şi 1 octombrie 2018 se va realizat si controlul “pe teren” pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul specific anumitor obligaţii, în iarnă sau în primăvara anului următor.
Plata avansului pentru anul de cerere 2018 va fi facut între 16 octombrie si 30 noiembrie 2018, pe cand plata finală ca diferenţă între cuantumul oferit în avans şi cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va face între 1 decembrie 2018 şi 31 martie 2019.
Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2018, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de 866.749 cereri, pentru o suprafaţă declarată la plată de circa 9,648 milioane de hectare, s-a încheiat pe data de 15 mai, judeţele cu cele mai multe cereri fiind Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344), Bihor (36.432), Maramureş (34.383) şi Botoşani (34.176).
Pe lista judeţelor cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se află Timiş (527.762,46 hectare), Constanţa (495.029,96 hectare), Teleorman (419.661,07 hectare), Dolj (418.818,68 hectare) şi Călăraşi (375.232,41 hectare).
APIA mai mentioneaza si faptul ca, între 16 si 31 mai 2018, chiar si la sediile centrelor judeţene/ locale ale Agenţiei se vor putea face rectificari la Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2018, fără penalităţi.