Crescătorii de animale primesc subvențiile!

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, a anunțat fermierii că urmează să realizeze plata ajutorului de stat în ramura creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna octombrie, specifice serviciilor prestate în luna septembrie și trimestrul al III-lea 2020.

Suma totală care urmează să fie plătită se ridică la 6.376.237 lei și vine de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 82 de solicitanți care au cerut această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

IATA AIC DOCUMENTUL EMIS DE APIA

Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere o schemă de ajutor de stat, cu scopul de a acoperi cheltuielile administrative specifice întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Ajutorul este de fapt o subvenție oferită crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: