Evoluția pieței vinurilor în 2018. În retail, vânzările cresc!
Cramele de vin au avut majorari semnificative la capitolul venituri in anul 2018, unele au atins chiar si frumosul double digit, in raport cu anul anterior. Cele mai mari vanzari le inregistreaza producatorii de vin in perioada sarbatorilor, de ajun sau inaintea ajunului, motiv pentru care acestea reprezinta 60% din vânzările anuale pe unele domenii din piață, anul acesta nefiind o exceptie, mai ales in urma cresterilor salariilor, precum și a evolutiei companiilor in a crea o oferta cat mai mare si diversa pentru consumatori.
“Finalul anului se anunță a fi în concordanță cu așteptările de creștere de peste 20% față de ultimul trimestru din 2017, iar în acest moment avem în portofoliu branduri care-și consolidează poziția în piață. Spre exemplu, Beciul Domnesc este în focus pentru noi, aflându-se acum într-o campanie integrată de comunicare”, declara Gianina-Virginia Rusu, directorul financiar al Vincon România, una dintre cele mai importante crame din domeniu.
Totodata, si Ciprian Roșca, directorul comercial al producătorului Cramele Recaș, si-a exprimat punctul de vedere, declarand ca firma si-a indeplinit scopul pe anul acesta, la sfarsitul lui 2017 inregistrand un avans de aproximativ 15% și prognozează pentru ultimul semestru chiar o crestere si mai mare in vanzari, pe segmentul de retail, de până la 18%. In ciuda faptului ca retailul a scazut in acest domeniu, compania inregistreaza majorari de la an la an, am putea spune un fel de raport invers proportional, avand cresteri de 11% în 2018, in raport cu anul precedent.
Domeniile Samburesti au anuntat ca si ei au inregistrat cresteri importante pe acelasi segment, de 16% in cel de-al 3 lea trimestru, in ciuda faptului ca firma nu a mai introdus si un alt produs in aceasta perioada. In medie, pe tot anul, rata de creștere se situeaza undeva intre 12 si 14%, conform declaratiilor lui Dan Ghejan, directorul comercial al firmei.
Alexandrion Group, cel mai proaspat concurent de pe piața vinului si cu o putere de finantare mare, a anuntat ca isi doreste atingerea unui target important in aceste ultime luni din 2018: +25% la vânzări raportat la aceeasi perioada din 2017.
“Creșterea vânzărilor în retail este de 10% în primele trei trimestre ale anului curent, față de aceeași perioadă a lui 2017. Această evoluție a fost influențată major de procesul de preluare și integrare a businessului de vinuri în structura și portofoliul Alexandrion Grup”, evidentiaza Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.
Gramma wines a inregistrat o crestere semnificativa de 15% in cel de-al 3 lea trimestru, marele “tractor” al vanzarilor fiind brandurile, marcile care si-au creat o anumita individualitate.
“Ultimul trimestru din an are toate premisele să fie un vârf de vânzări mai bun pentru compania noastră: piața mai educată, creșterea prețului mediu plătit pe o sticlă de vin și faptul că suntem prezenți în aproape toate rețelele”, mai adauga Marian Olteanu, fondatorul companiei.
De asemenea, spumantele au avut vanzari foarte mari in 2018 si-au cunoscut o relansare puternica pe piata de anul acesta, mai ales in ultimul semestru al anului acesta.