Viorica Dăncilă i-a cerut lui Petre Daea să retragă subvențiile pentru fermieri
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, in urma cu 3 zile, liderului MADR, Petre Daea, să retraga ordinul pentru stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine (porci) pe teritoriul României.
Acest ordine defineste, la articolul 1, dimensiunile pentru exploataţiile de creştere a suinelor pe teritoriul României, in urmatorul fel:
- a) ferma de suine de subzistenţă – exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
- b) ferma de suine mică – exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 6 – 20 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
- c) ferma de suine medie – exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 21 – 130 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
- d) ferma de suine mare – exploataţie agricolă cu un efectiv de peste 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg.
Totodata, actul juridic stabileste tipurile exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României, in urmatorul fel:
- a) exploataţie nonprofesională de suine – ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. a), înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor – SNIIA şi deţinută de persoane fizice neînregistrate la Oficiul Registrului Comerţului;
- b) exploataţie comercială de suine de tip A – ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. b) şi c), deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de Oficiul Registrului Comerţului, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor şi înregistrată sanitar-veterinar;
- c) exploataţie comercială de suine – ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. d), deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de Oficiul Registrului Comerţului, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, care îndeplineşte prevederile normelor de biosecuritate şi este autorizată sanitar-veterinar.