Panouri fotovoltaice GRATIS pentru gospodăriile izolate!
Românii vor avea posibilitatea să ceara subventii de la Guvern ca sa-si achizitioneze și instaleze panouri fotovoltaice, dupa cum arata un program de finanțare al Administrației Fondului pentru Mediu, care a fost lansat in urma cu 2 zile, miercuri, 10 aprilie 2019.
Persoanele interesate sa-si achizitioneze și să-și instaleze panouri fotovoltaice vor putea solicita fonduri in acest scop, avand posibilitatea de a primi un ajutor financiar in valoare de 25.000 de euro, începând de miercuri.
Prin urmare, programul doreste sa ofere persoanelor care trăiesc în gospodării izolate și neracordate la rețeaua electrică posibilitatea de a primi bani de la stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice. De aceea, destinatarii acestui sprijin financiar sunt cei cu o casă aflata intr-o zona la o distanță de minimum 2 kilometri față de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice. Cererile lor pot avea ca obiect solicitarea unei sume de pana la 25 000 de euro pentru cumpărarea de panouri fotovoltaice din 10 aprilie, până pe 10 iulie.
Pentru 2019 s-a prevazut un buget total de 230 de milioane de lei, adica de finantarea de 25.000 de lei o vor putea folosi cel mult 9.000 de gospodării. Sumele de bani sunt catalogate drept subventii si, deci, nu se da nici un banut inapoi, precum si faptul ca ele acoperă total cheltuielile legate de instalarea panourilor fotovoltaice.