O societate de stat a defrișat o pădure întreagă din Mangalia

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

O societate cu capital de stat controlata de Ministerul Turismului a defrișat 26.000 de metri pătrați de teren (2,6 hectare) din Pădurea Comorova. Acesta este un teren pozitionat la undeva aproape de halta CFR din stațiunea Neptun. Un pădurar din Negru-Vodă, care fusese angajat pentru marcarea copacilor care urmau sa fie taiati, a oferit un mic interviu, pentru Ordinea.Ro, prin care explica cum societatea Neptun-Olimp SA a scos 1.400 de arbori din acest lot, mai ales stejari și frasini viabili, vechi de peste un secol.

Dar povestea nu se termina aici, caci, potrivit acelorasi declarati, au mai fost scosi inca 360 de arbori, suplimentar, de pe un lot care are in jur de un hectar. Asta inseamna ca, la sfarsit, cand tragem linie, numaram 1.700 de arbori tăiați din cadrul loturilor mentionate, plus 0,7 hectare dintr-un alt lot.

”Nu știu câți arbori s-au extras de pe lotul cel mic, dar de pe astea două s-au tăiat aproximativ 1.700 de arbori. Sunt aproximativ 400 de metri cubi de lemn.”, a spus Gigi Cazan, sursa articolului.

Totodata, a mai mentionat ca directorul firmei mentionate, Cătălin Caracostea, ar fi incheiat o conventie cu o societate autorizată din Băneasa să defriseze materialul lemnos, platind un pret, in contrapartida, pentru acest serviciu. Actiunea de marcare a arborilor a fost realizata in urma emiterii unei autorizații de punere în valoare eliberata de Ocolului Silvic Murfatlar.   

Dupa ce autorii interviului s-au interesat, prin telefon, de șeful Ocolului Silvic Murfatlar, inginerul Valentin Neagu, acestia au mai aflat ca:

”Terenul respectiv este curți-construcții, proprietate privată, deci nu era prins în pădure. Pe acest teren s-a regenerat arboret. Este vegetație forestieră, din afara fondului forestier național. Societatea Neptun-Olimp SA a făcut solicitare, care s-a avizat favorabil de către compartimentul de mediu al Primăriei Mangalia. Eu sunt legat de mâini și de picioare, făceam un abuz dacă nu dădeam curs cererii. Repet, există un aviz al Primăriei Mangalia. Eu am informat Garda Forestieră Națională, care mi-a transmis în scris cum trebuie procedat. Nu au fost trei loturi, ci două. Un lot de 2,6 hectare proprietatea SC Neptun-Olimp SA și un lot de 0,7 hectare, proprietatea unor persoane fizice.” – a transmis Valentin Neagu.

Totodata, si directorului SC Neptun-Olimp SA i s-au cerut explicatii, constănțeanul spunand astfel:

”În primul rând, lucrurile sunt în felul următor. Ați sunat la Cătălin Caracostea, care este reprezentantul lui SC Neptun-Olimp SA, o societate cu capital majoritar de stat, o societate care a aprobat un proiect de investiții, camping, pentru acest teren nu a schimbat destinația curți-construcții pe care o avea și va face un camping. Ca să facă acest camping, să obțină avizele, (societatea – .r.) a trebuit să facă o ședință de consiliu de administrație și să-și ia avizele de la Romsilva, care are autoritate, de la Garda Forestieră, care poate să verifice documentele și să-și dea avizul pe această lucrare, un aviz de la Primăria Mangalia. Sunt toate documentele, conform legislației în vigoare pentru demararea unei astfel de acțiuni. De la Primăria Mangalia am solicitat ca proprietari ai terenului intravilan un  aviz pentru acțiunea care este acolo. În sezonul estival 1990, acea suprafață de teren era liberă, nu era absolut niciun copac acolo. Aceea (tăiată acum – n.r.) este o vegetație crescută spontan, este și verificat la Garda Forestieră.

Deci, stațiunea Neptun-Olimp și Pădurea Comorova are arondată din totdeauna o persoană de la Garda Forestieră. Există și acum un angajat, un pădurar, care se ocupă de această zonă. Și domnii de la București, de la Garda Forestieră, ca să dea avizul pentru lucrare, au verificat în arhică și au văzut foarte clar că acolo nu era construit nimic. Mai mult, în zona aceasta (la extremitatea nordică a lotului – n.r.), SC Neptun-Olimp SA are construit un depozit din anii 1970. Era drum tehnologic, era un câmp. Dar nefiind construit nimic, an de an a crescut vegetație spontan, ca pe orice teren. Dacă mergeți acolo și vedeți rădăcinile, nu există o rădăcină mai mare de 30 de centimetri.” – s-a explicat Caracostea.

Sunt radacini care trec de 30 de centimetri, dupa cum au facut fotografiile autorii articolului. In acelasi timp, trebuie mentionat ca, in mare parte din regiunile unde au fost realizate defrisarile, radacinile au fost scoase, cel mai probabil de catre societate, avand in vedere ca aceasta a efectuat taierea copacilor. Terenul nu este o intindere de vegetatie, dupa cum isi explica actiunile directorul firmei de stat, ci o pădure. Faptul ca suprfata cuprindea si intravilanul nu reprezinta un argument suficient de puternic ca sa motiveze defrisarea, oricum, nu fara a planta, in aceeasi masura in care au fost taiati arborii, alti copaci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: