REVELION ÎN MALTA?

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

MALTEZ prin ADOPȚIE
MALTEZ prin ADOPȚIE. O țară mică m-a primit pe mine cu ospeție și căldură, mi-a adoptat familia(Cristi a fost ghid în Malta!), mi-a îndeplinit fanteziile secrete – și râvnesc, mereu/pe mai departe, să o văd: cine ar fi crezut așa ceva, este, totuși, o mare chestie, nu zăuJ! Toți cei care își aleg țări de adopție se leagă de ele fiindcă sunt mari, sunt puternice, fie sunt atât de frumoase că îți stă pulsul pe loc, numai văzându-le…Nimic de zis, Malta e pitorească, dar și România este frumoasă, la rândul ei…Cât privește celelalte atribute, Malta nu e nici o țară puternică, nici o țară mare. Nu are nici un renume extraordinar, nu se poate asemui, ca și celebritate, bunăoară cu Franța…Dar are un cârlig la om.

Are personalitate. Are și ea un ceva al ei, cu procesiunile ei săptămânale, profund religioase, închinate – în special – Maicii Fecioare. Mulțime – și convoaie de oameni, ce se strâng în spiritul unor tradiții care se păstrează încă. Deși o țară mică/încât aproape liliputană, vorbește o limbă unică, luxuriantă, aproape o fosilă din jurasic/cretacic sau precambrian: ceva ce se înrudește cu araba, dar plină de cuvinte latine/italiene, peste care s-a altoit un strat de cuvinte englezești (acum, peste tot, la modă).

Malta este și VERIGA-LIPSĂ între Europa și Africa.

*HOTEL SOLANA REDIVIVUS: UN HOTEL ESTE PE CALE SĂ RENASCĂ! ?
Am văzut prima dată Malta în urmă cu aproape paisprezece ani. De atunci, ea, țărișoara minusculă, s-a schimbat. Ca și România.

Țara a evoluat o dată cu timpul său, cu timpul Europei, cu același timp ca al României.

Hotelurile s-au schimbat de atunci, s-au fost renovat, uneori chiar spectaculos (de exemplu: Solana).

Nici nu mi-a venit să cred, văzându-l – acum –  ca și nou-nouț, în alte straie, adecvate anului 2020. ?

O IMPRESIE MINUNATĂ DE LA SUNCREST SEASHELL RESORT
Și, de-a lungul vremii, am stat și în SUNCREST SEASHELL. Îi păstrez o frumoasă amintire. Piscinelor de afară, locurilor de recreație…

Dar mi-a făcut cu ochiul (sau, nu cumva, cu amândoi ochii?:) și barulcu cocteiluri inspirate, de la  all-inclusive.

Acolo unde copiii se simțeau în largul lor și puteau să se joace de le săreau capaceleJ.

În afara piscinelor (atât cea acoperită, adică INDOOR, cât și cea în aer liber – OUTDOOR), oricând la dispoziția copiilor, mai există și plaja de piatră, precum și marea, să faci baie în mare este, întotdeauna, un lux care nu se compară cu piscina.

Iată, deci, hotelurile care se clasează, pentru mine, pe primele două locuri.

Urmează, îndeaproape, PERGOLA…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: