Klaus Iohannis prelugește starea de urgență! Ce urmează?

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Președintele României Klaus Iohannis a transmis că starea de urgență nu s-a sfârșit. Urmează încă o lună în aceeași stare alarmantă, mai ales că cifrele cresc în continuare și, astfel cum a menționat și-n declarația sa, nici măcar nu am ajuns la vârful pandemiei. Cele mai mari creșteri de oameni infectați va fi la sfârșitul lunii acesteia – aprilie. Deci, școlile/universitățile vor rămâne în continuare închisă, analizându-se la acest moment serios posibilitatea de a promova examenele/testele/tezele în mediul on-line.

Totodată, munca la serviciu în mediul on-line, acolo unde este posibil, continuă.

Printre cele mai mari probleme pe care le ridică această prelungire a stării de urgență este și rectificarea bugetară. Klaus Iohannis anunță că va exista un deficit și mai mare decât cel avut acum, pe fondul crizei de coronavirus și a sistemului de sănătate publică. Economia este profund afectată.

Președintele a reiterat nevoia de a transmite câți mai mulți bani spre sistemul de sănătate, unde se află, de altfel, cele mai grave probleme.

A fost semnat azi decretul – 16. 04. 2020.

Integral mai jos:

”Tocmai am finalizat o ședință de bilanț intermediar, am finalizat o ședință de bilanț intermediar, i-aş spune, la care a participat premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri din Guvernul României. Am dorit împreună să tragem primele concluzii, să vedem cum au fost puse în practică măsurile decise prin decret și prin ordonanțele militare. Am evaluat impactul acestor măsuri și cum trebuie conduse lucrurile în următoarele săptămâni.

O primă concluzie ar fi că în comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa mare cum am observat, de exemplu, în țări unde avem mulți români – mă gândesc la Italia, la Spania. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Însă trebuie să vă avertizez foarte clar: Nu este momentul să ne relaxăm; în niciun caz nu este momentul să nu mai respectăm indicațiile autorităților. Toți experții, toți medicii ne spun că evoluția epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicațiile autorităților. Dacă respectăm indicațiile – evităm contactul și așa mai departe -, este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în țările pe care tocmai le-am menționat.

Așadar, este clar: Nu suntem încă la vârful epidemiei. În niciun caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autorităților.

O veste bună: La început, se știe că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecție – măști, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern. În acest fel, primim încă în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, aproximativ 5 milioane de măști de protecție pentru forțele de ordine – jandarmi, polițiști -, aproximativ 8 milioane de măști care vor ajunge la populație.

Vor veni în zilele imediat următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici și personalul medical. Iată că sunt lucruri care se mișcă.

Însă, trăgând linie și adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret, în cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului și la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret, care va prelungi starea de urgență cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ține lucrurile, pentru a ține evoluția epidemiei sub control.

Am avut o discuție legată de felul în care România își arată solidaritatea față de alții și pot să vă spun că am decis împreună ca România să trimită o echipă de medici și asistenți medicali în Italia. Ei vor merge acolo, în zona Milano, vor pleca cel târziu mâine – o echipă formată din 11 medici și șase asistenți medicali.

Am discutat o chestiune extrem de importantă în a doua parte a ședinței, mai exact pregătirea pentru rectificarea bugetară. Aici lucrurile stau foarte serios și nu pot să nu spun câteva lucruri.

Prin această epidemie, avem o criză care nu este, din păcate, doar o criză de sănătate publică, ci este o criză care afectează întreaga economie, care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creștere, probabil semnificativă, a deficitului bugetar. Este nevoie de bani mai mulți, pe de altă parte, în sectorul de sănătate publică. Este nevoie de bani destul de mulți pe partea de asistență socială, șomajul tehnic, șomajul. Toate trebuie plătite.

În acest fel, vom avea o situație complicată a bugetului. Însă este clar că această complicație nu se rezolvă de la sine și va trebui Guvernul să facă o analiză cuprinzătoare și să nu ne limităm doar la o rectificare a bugetului care prevede câteva schimbări pe următoarele luni de zile, ci va fi nevoie să se reevalueze și veniturile, care sunt în scădere, dar și cheltuielile pe întregul an fiscal, cheltuieli care sunt în creștere, și în acest fel va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor care se fac din banul public.

Am menționat numărul mare de măști, de materiale de protecție, care vin în România. Și trebuie să știți că aici nu au lucrat numai autoritățile statului. Au fost câteva firme private care s-au implicat și dați-mi voie să-i felicit pe cei care au înțeles că, într-o perioadă dificilă, nu numai autoritățile statului trebuie să se implice pentru țară, ci și firmele private. Și sunt deja destul de mulți care au făcut-o. Îi felicit și sper să continue.

În final, dragi români, repet: respectați măsurile dispuse de autorități! Respectați izolarea! Nu vă întâlniți!

Nu ieșiți din casă decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, când mergeți la serviciu, când mergeți să cumpărați alimente!

Evitați orice contact fizic cu oricine, este foarte important! Boala se răspândește de la om la om. Nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane! Vă doresc tuturor multă sănătate!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: