Cum vinde o liberală condamantă penal combinezoane spitalului Suceava
Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a întreprins câteva operațiuni de vânzare-cumpărare paradoxale. La începutul acestei luni, o societate dintr-un cartier din București, cu 0 activitate de la momentul apariției sale în Registrul Comerțului, i s-a oferit deodată, așa, picat din cer, un contract în valoare de 500.000 de lei. Omul din spatele firmei este Jenica (Jenny) Slav și are 35 de ani, fiind parte din PNL Berceni. Acum 2 ani a fost condamnată la 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune, după ce furase un telefon mobil. În ciuda pedepsei cu închisoarea, nu a petrecut decât o noapte în închisoare.
- Număr de telefon fals
În prima zi din Aprilie, la puțin timp înainte ca noua administrație a armatei să preia controlul spitalului, managementul a acordat un contract de 500.000 de lei, fără TVA, firmei Romjenslav SRL Berceni. Compania din Ilfov trebuia să producă și să livreze 10.000 de combinezoane
”Compoziție 100% polipropilenă (nețesut). Produsul este de unică folosință fără certificări, este un produs Fabricat în România. Greutate(gr/mp): 100”(Sursa descrierii: SICAP).
Un combinezon valora 50 de lei. Numărul de telefon al companiei trecut înb contract nici măcar nu este corect: 0123456795.
”Nu aveam un număr de fix și de aceea am scris așa”, a spus Slav. Dar de ce nu s-a trecut număr de telefon mobil?
Compania din Berceni trebuia să fie plătită în 24 de ore de la data recepției produselor. Cam avantajos, nu? Cine este oare plătit după fiecare produs livrat? Acest termen este undeva la 10-15-30-60 de zile.
„Nu pot să vă dau nici o relație acuma, vă rog să vă adresați Biroului de Achiziții”, a declarat medicului Florin Filip, cel care conducea în acel moment spitalul.
Foto: Contract Romjenslav
Romjenslav SRL Berceni și-a început activitatea în octombrie 2013 cu obiect de activitate ”comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioșcuri și piețe”. Informațiile de pe Ministerul de Finanțe arată că până în 31 decembrie 2018, cifra de afaceri a societății a fost întotdeauna 0 (Foto jos. Sursa: ListaFirme.ro).
Singurul asociat este Jenica Slav. A încercat între 2016-2017 să scoată la vânzare încălțăminte pentru femei. O încercare inutilă, de altfel. Nu a câștigat nimic.
Din monitorizarea Sistemului de Achiziții Publice (SICAP) se arată că operațiunea cu spitalul din Capitala Bucovinei a presupus primul contract încheiat vreodată de Romjenslav cu o instituție publică. După aceasta, au mai avut loc încă 6, în valoare de 80.000 de lei. Jumate se refereau la furnizarea de materiale de protecție (combinezoane de 20.000 de lei la Autoritatea de Sănătate Publică Ialomița; viziere, mănuși și măști de aproape 1.300 de lei la Întreținere Peisagistică Domnești SRL, firmă deținută de Consiliul Local al comunei Domnești-Ilfov).
Restul – pentru șepci, curele, pantofi, cravate, geci, pantaloni, cămăși în jur de 58.000 de lei – au fost încheiate cu Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov, instituție subordonată Consiliului Județean Ilfov.
În total, vorbim despre 7 tranzacții ale Romjenslav cu instituții publice, în valoare totală de 580.000 de lei. În toate cazurile se poate observa o legătură directă sau cel puțin formală cu șefii autorităților contractante la PNL, partid al cărui membru activ este.
- Spitalul din Suceava este subordonat Consiliului Județean Suceava condus de liberalul Gheorghe Flutur. Înainte de noua administrație, manager al unității medicale a fost Vasile Râmbu, avându-l ca om de încredere pe Flutur;
- Șeful Autorității de Sănătate Publică Ialomița, Dan Noel, și-a început activitatea în ianuarie 2020 ca desemnat de către ministrul liberal al Sanătății;
- Întreținere Peisagistică Domnești SRL este o instituție condusă de un membru al Tineretului Liberal Ilfov pe nume Tiberiu Ganea;
- de asemenea, pe pagina de Facebook a tinerei fete se poate observa prezența ei alături de acești oameni.
Interviu cu Jenica Slav despre contractele din perioada pandemiei. Cum le-a obținut?
- R: Cum se explică succesul recent al firmei Romjenslav în condițiile în care, în perioada 2013-2018, a avut cifre de afaceri 0?
- J.S.: În această perioadă am trecut printre niște momente foarte grele, deoarece tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer și a decedat. Tocmai de aceea activitatea firmei pe care o dețin s-a suspendat. După această perioadă greu încercată, am reluat activitatea firmei.
- R.: Există vreo legatură între cele șapte contracte prezente în SICAP și PNL, partidul din care faceți parte?
- J.S.: Absolut nici o legătură. Eu am postat pe Sicap produsele, la fel ca oricare altă firmă care dorește să vândă pe această platformă.
- R.: Are vreo implicare în aceste contracte Domnul George Ene?
- J.S.: Absolut nici o implicare. Cu dl. George Ene nu am discutat niciodată despre activitatea firmei pe care o dețin.
- R.: Vă pare rău pentru gestul ce a dus la condamnarea Dvs., în martie 2018, la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare?
- J.S.: Este o poveste veche, în care mi-am susținut nevinovăția și mi-o susțin în continuare.