Cum vor să redeschidă turismul Grecia și Croația
Grecia dorește să-și repornească economia cu ajutorul unui nou sistem de sănătate, mai exact prin pașapoartele de imunitate. Oficiali de la guvernul din Atena că printre noile măsuri privind relansarea turismului se numără și implementarea sistemului cu pașapoartele de imunitate. Asta deși OMS a atras atenția explicit că nu există dovezi care să arate că oamenii pot dezvolta imunitate la COVID 19, după ce s-au infectat. Ministrul grec al Turismului, Haris Theoharis, a spus că sezonul ar putea începe de la 1 iulie, dar că se va desfășura numai pe 3 luni, adică iulie, august și septembrie.
Dacă nu vor exista multe cazuri de persoane infectate, sezonul s-ar putea prelungi până în octombrie sau, chiar, noiembrie, anunță Theoharis.
Ministrul Turismului din Grecia a spus că ar vrea să asigure siguranța populației cu ajutorul unor „pașapoarte de sănătate”.
- Despre pașaportul de imunitate
Persoanele vor trebui să se ducă la medicul de familie (cel mai probabil, însă statele ar putea decide fiecare un alt medic/specializare). Acesta va asigura că persoanele nu sunt infectate.
Uniunea Europeana discută deocamdată numai, pe această temă. Conform lui Haris Theoharis, cetățenii europeni care doresc să-și petreacă vacanțele în afara statului lor trebuie să realizeze – în prealabil – un test de COVID-19.
Ministrul grec al Turismului a anunțat că a existat o reducere de 50% a activității din turism, în raport cu 2019.
De asemenea, acesta a transmis explicit că posibilii turiști vizați sunt numai cetățenii europeni.
Grecia a raportat 2 mii de infectați și puțin peste 100 de morți, astăzi, 28. 04. 2020 – aceasta este situația.
La ATI sunt mai mult de 60 de cetățeni greci.
Si Croația ia în considerare aceeași decizie, având în vedere cât de important este acest sector.
Aceștia vor să facă unele „coridoare speciale”, în special pentru turiștii cehi, care vin în număr mare pe litoralul croat. Ei vor putea călători dacă au un certificat sanitar care să ateste că sunt sănătoși.