BERE ȘI ISTORIE
Berea a fost inventată în urmă cu aproximativ 6.000 de ani. Sursa invenției se crede a fi, cel mai probabil, pâinea, care s-a udat și a fost lasătă la fermentat. Acesta a fost primul proces de fermentare din istorie. “Așa s-a creat cerul și pământul”.
Este greu însă de conceput ideea că a fost doar un singur inventator, deoarece acest proces de fermentare a fost regăsit de către arheologi în mai multe regiuni din lume. Există, totuși, câteva speculații.
Printre primele descoperiri se numără cele din anii 3.500-2.900 î.Hr., în Godin Tepe(en), Mesopotamia (astăzi în Iranul de vest).
Cercetătorii au descifrat un număr mare de texte antice și texte târzii și au concluzionat că în antichitate oamenii credeau că există o puternică legătură între coacerea cerealelor și fabricarea berii. Ceea ce este adevărat, inclusiv astăzi procesul de fermentație se bazează pe coacerea cerealelor, fiind probabil cea mai importantă etapă din fabricarea berii.
La textură, berea avea forma unor grăsimi groase de culoare întunecată, cu o mică cantitate de alcool, dar extrem de nutritivă. Gustul era, ca astăzi, cel mai important aspect, de aceea era și foarte consumată de oamenii din antichitate. Arheologii de la Universitatea Cambridge au realizat un studiu al proceselor de pregătire a berii și al cerealelor în Egiptul antic. În unele morminte s-au păstrat rămășițe de mâncare și bere, ceea ce i-a ajutat pe cercetători să afle mai mult despre perioada de atunci. Calitatea berii era direct proporțională cu cantitatea de zahăr necesară pentru fermentație.