Primul teasc fenician a fost descoperit! Ce utilizări avea?
Arheologii de la Universitatea din Tübingen au dezgropat în premieră presa manuală de vin feniciană în Tell el-Burak, în Liban.
În primul mileniu î.Hr., comerțul fenician a fost principalul mod de popularizare a vinului în bazinul Mării Mediterane. Cu toate acestea, singurele dovezi pe care le aveai arheologii cu privire la acest fapt originau din obiectele de consum găsite, cum sunt seturi de băut, diferite tipuri de vase și amfore pentru transport. Acum este prima dată când se descoperă rămășițe, parte din producția de vin a fenicienilor. Este important, deoarece teascul era folosit pentru stoarcerea boabelor de struguri și reprezintă una dintre etapele incipente ale producției de vin.
- Situl arheologic este înconjurat de podgorii
Așezarea din Tell el-Burak este la numai 10 km sud de Sidon, pe coasta mediteraneană. Cum se obișnuia și atunci, cetățile purtau numele fondatorilor (tradiție care a fost explicată pe larg și în mitul Romulus și Remus), iar Sidon n-a fost o excepție, fiind înființat în sec. al VIII-lea î.Hr. și a fost ocupat cam 3 secole.
Una dintre casele din interiorul cetății aveau o curte cu un bazin tencuit sub podea. Acesta este bazinul de pășit din presa manuală pentru vin. Împrejurul și în interiorul orașului existau foarte multe terenuri agricole, în total terenul era în proporție de 41,7%, podgorie.
- O adevărată industrie a antichității
Echipamentele de producție a vinului au fost realizat cam în jurul sec. al VIII-lea î.Hr. și a fost utilizată până în secolul al IX-lea î.Hr. Alte două structuri cu tencuială ar fi folosit cumva la producția de vin, dar deocamdată există doar speculații.