Hameiul te poate vindeca de insomnie cronică pentru totdeauna!
Un studiu realizat de oamenii de știință ai0 Universităţii din Washington, au descoperit că hameiul ar avea o posibilă utilizare și în industria farmaceutică. Acestea ar putea fi ingredientul nou în tratarea diverselor boli, inclusiv diabetul zaharat sau bolile de inimă. Utilizând o metodă nouă numită cristalografia cu raze X, oamenii de știință au aflat cu precizie schimbările moleculare suferite de humulonele în timpul fabricării berii, pentru a face mai facilă realizarea medicamentelor cu acest compus natural.
Humulonele sunt niște substanțe active din hamei și oferă gustul amărui şi aroma specifică berii. Principalul său rol este de antioxidant și nu numai. Cercetătorii cred că ar putea fi o soluție și în cazul obezității.
- Tratamente naturiste cu hamei
Substanțele active din hamei au și un efect de somnifer și poate fi folosit și în soluționarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale. Popoarele germanice s-au folosit de această plantă mult timp pentru a trata insomnia, în special prin folosirea conurilor de hamei în combinație cu rădăcini de valeriană, din care rezultă o cură de două săptămâni.
Mai mult, această combinație minune a fost mai eficientă chiar și decât cel mai bine sintetizat medicament din lume (din acest domeniu): benzodiazepină. Soluția naturală de care vorbim nu prezintă efecte secundare şi nu dă naștere la dependenţe. O cană cu ceai de conuri de hamei e suficient pentru a vă odihni liniștit.
Se toarnă apă clocotită peste două linguriţe de hamei uscat şi mărunţit, se lasă la infuzat zece in ute şi se îndulceşte cu miere. Se pot bea două ceaiuri pe zi. Hameiul este total natural şi fără efecte secundare, iar oamenii de știință au descoperit că eliberează inclusiv o substanţă numită carbonil dimetilvinil, care este bună ca sedativ şi ca mod de eliberare a stresului. Se regpsește și vitamina B2 şi acidul nicotinic din bere, sporind efectul somniferic.