Când și cât urmează să încaseze subvențiile crescătorii de bovine!
Subvenția APIA pe cap de animal pentru crescătorii de bovine este subiectul cel mai căutat în utlima săptămâna de fermieri. Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) este o plată crucială pentru aceștia, însă nu va intra la autorizările în avans (precum la ovine și caprine). Directorul general al APIA, Adrian Pintea, a transmis un mesaj pe care toți cei care așteaptă ajutorul de la stat ar trebui să-l citească. Astfel, solicitanții vor primi banii de la 2 decembrie.
”Noi suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru plata avansului. Începem plata pentru campania 2021 și ne-am propus ca începând cu data de 18 octombrie să dăm drumul plăților astfel încât până la data de 30 noiembrie peste 1 miliard de euro să ajungă în conturile tuturor fermierilor noștri, cei care au depus cereri în campania 2021. Până în prezent circa 500.000 de fermieri sunt deja pregătiți a primi aceste plăți”, a declarat Adrian Pintea în cadrul evenimentului ”Sărbătoarea Țurcana, Regina Munților”, la ediția a XVI-a.
Totodată, precum și în ceilalți ani, vor primi avansul și solicitanții din cadrul Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ), specia ovină:
”De ce doar la ovine? Pentru că s-a terminat perioada de retenție astfel că putem da drumul la plată. Crescătorii de bovine în schimb intră pe liste începând cu 2 decembrie când va veni și plata finală. Eu sper că sunteți mulțumiți de activitatea APIA, atât la nivel județean cât și la nivel național și vă garantez că vom fi alături de dumneavoastră”, a mai spus șeful APIA.
Din nefericire, cum am mai specificat deja în alte articole, crescătorii de vaci nu vor primi nimic în prima parte a perioadei de plăți regulare, în 2021, care începe la 2 decembrie. Conform Ghidului Solicitantului pentru subvenții, material publicat de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), crescătorii de vaci, indiferent că intră în discuție rase de carne sau lapte, trebuie să menţină animalele solicitate pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) până la data de 15.11.2020, inclusiv (finalul perioadei de reținere), în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA din cerere și/sau în exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de solicitant și/sau în exploatațiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care animalele au fost transferate temporar pentru păşunat. Crescătorii nu primesc nici Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) care se plătește întotdeauna anul viitor al campaniei de plăți, respectiv 2022.
APIA este nevoită să aștepte trecerea perioadei de retenție pentru a putea stabili cuantumul pe cap de animal. Astfel, ulterior stabilirii numărului de animale eligibile și a plafonului alocat pentru anul 2021, urmează să se stabilească cuantumul pe cap de animal care va fi aprobat în ședință de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. Numai după finalizarea acestei operațiuni se pot plăti și banii aferenți crescătorilor de vaci.
Fermierii care s-au înscris la Ajutor Național Tranzitoriu nu vor fi plătiți. În acest caz, sursa finanțării provine din bugetul pe anul următor campaniei de plăți, respectiv 2022 pentru campania din 2021. Pentru bovine au existat schimbări, în sensul că s-a decis scindarea împărțit subvenției în 2 categorii: una simbolică de 1 euro pe cap de animal și restul de Ajutor COVID care a intrat la plată de miercuri, 15 septembrie.
Crescătorii de vaci intră cu partea de vegetal la plată.
Chiar dacă nu beneficiază de schemele dedicate pentru zootehnie, crescătorii de bovine primesc sumele pe hectar sau pășune dacă au bifat în cererea unică aceste scheme.
Subvenția principală la hectar va fi de cel puțin 95,47 euro la hectar pentru anul acesta, cu toate că a scăzut de la 98,73 euro pe hectar în 2020. Pentru celălalte scheme de plăți directe, sumele sunt asemănătoare, mai mari doar la subvenția pentru tineri fermieri care primesc în acest an 40,4514 euro/ha, după ce anul trecut s-a plătit 36,6119 euro/ha. Să nu uităm că acest tip de subvenție se plătește doar pentru primele 60 de hectare dintr-o exploatație.
Cuantumurile plăților directe pe suprafață la APIA în 2021, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Agriculturii: inclusiv crescătorii de ovine ar urma să primească o subvenție de 16,55 euro pe cap de animal, același cuantum fiind alocat și caprinelor.