Baiatul care a fost crescut ca un caine si alte povesti din jurnalul unui psihiatru de copii
Ce ne invata traumele suferite de copii despre pierdere, iubire si vindecare
Bruce Perry (Autor), Maia Szalavitz (Autor)
In acest volum remarcabilul psihiatru pediatru si cercetator Dr. Bruce Perry prezinta abordarea sa neurosecventiala care trateaza cu empatie, cunoastere ampla si dedicare neurobiologia tulburarilor neuropsihiatrice, neurobiologia traumei, dezvoltarea receptorilor de neurotransmitatori din creier, impactul complex pe care il au adeversitatile si situatiile stresante asupra dezvoltarii umane, cognitiei, comportamentului, emotiilor, relatiilor sociale si rezilientei.
Intr-un mod bland dar informat, plin de empatie si clarificator, psihiatrul pediatru a carui munca este apreciata si de Oprah Winfrey, ne dezvaluie cele mai importante descoperiri pe care le-a facut in ultimii 30 de ani de cercetari in domeniu, pornind de la cazurile complicate si extrem de dureroare ale unor copii care s-au confruntat cu unele dintre cele mai ingrozitoare forme de abuz, neglijenta
si trauma (copii care au supravietuit unui genocid, care au fost martori ai unor crime violente, adolescenti care au fost rapiti, victime ale abuzului sexual si ale violentei in familie) dar si modul in care putem sa sustinem copiii in cresterea lor si mai ales in recuperarea lor in urma experiente traumatice.