Cele mai bune cărți Nemira si Nemi de la Gaudeamus 2017
Acuma ca s-a terminat si targul de carte Gaudeamus 2017, haideti sa aruncam o privire asupra celor mai bune carti de la targ! De pilda, Editura Nemira a participat la târgul de carte Gaudeamus cu o ofertă de carte bogată, de ficţiune străină şi românească, non-ficţiune, precum şi carte pentru copii de la editura Nemi.
Top 5 Nemira:
- Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu – un roman polifonic şi unic în literatura română, în care istoria veche se împleteşte cu istoria recentă, iar prezentul românesc, sinonim cu corupţia şi criza, se îmbină cu trecutul oriental şi începuturile medicinei moderne.
- Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin (colecţia Nautilus SF) – Romanul câştigător al premiului Hugo în 2015 este un hard science fiction remarcabil, cu accente de thriller, despre iminenţa unei invazii şi o realitate virtuală care poate schimba soarta umanităţii.
- Tobele toamnei, volumul al doilea, de Diana Gabaldon (partea a IV a din seria Outlander, colecţia Nautilus Fantasy) – Continuarea îndrăgitei serii Outlander, care îmbină elegant fantasy, ficţiunea istorică şi o poveste de dragoste care trece dincolo de spaţiu şi timp.
- Belgravia, de Julian Fellowes (colecţia Babel) – Povestea unui caz scandalos din Londra anilor 1840, scrisă de creatorul serialului Downton Abbey, care a readus epoca victoriană la modă.
- Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie (colecţia Nautilus SF) – O nouă aventură din universul romanului Arhanghelul Raul, în care cele mai neaşteptate personaje stau în calea unei invazii extraterestre.
Alte titluri căutate de cititori în târg au fost: antologia Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, Partea întunecată a magiei, de V.E. Schwab (colecţia Young Adult), Arme matematice de distrugere, de Cathy ONeill (colecţia Anticipaţia), Wild Cards, antologie SF de George R.R. Martin şi Bani.Muncă.Timp, de Elena Vlădăreanu (colecţia Vorpal).
Top 5 Nemi pentru copii
- Fetiţa care a salvat Crăciunul, de Matt Haig – continuarea bestsellerului Un băiat numit Crăciun, o carte plină de magie, optimism, umor, elfi şi reni puşi pe ceartă, dar şi o fetiţă care va face orice pentru a-l ajuta pe Moş Crăciun.
- Spărgătorul de nuci – Inspirându-se din reprezentaţia pusă în scenă de George Balanchine în 1954 pentru New York City, ilustratoarea Valeria Docampo surprinde magia şi farmecul acestei clasice poveşti de iarnă.
- Dragonul de gheaţă, de George R.R. Martin – O poveste încântătoare despre prietenie, curaj şi sacrificiu, atât pentru tinerii cititori, cât şi pentru adulţi, de la faimosul autor al seriei Urzeala Tronurilor, cu ilustraţii magistrale de Luis Royo.
- Sofia şi pisica ei, de Dick King Smith, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii din lume.
- Spaţiul. Supereroi ai ştiinţei, de Tracey Turner şi ilustraţii de Jamie Lenman – poveşti pe înţelesul copiilor despre cei mai importanţi oameni de ştiinţă care au schimbat până acum lumea.
Alte titluri căutate de cititori din Nemi: volumele din Lumea animalelor, de Olivia Brookes, Crăciun fericit, Matei, Lama lama în pijama, de Anna Dewdney.