Memoriile Reginei Maria şi istoria celor patru regi ai României
Cateva carti pentru iubitorii de istorie sau pentru cei curiosi, care vor sa afle mai multe despre istoria tarii noastre, in 2 carti despre istoria celor 4 regi ai Romaniei si memoriile Reginei Maria, regina-soldat, mama ranitilor.
- Dinastia, de Stelian Tănase şi Elena Vijulie
Dinastia este istoria celor patru regi ai noştri, care au domnit între 10 mai 1866 şi 30 decembrie 1947 – Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I. A fost perioada cea mai fertilă din istoria României, devenită în acele timpuri, din păcate uitate, o ţară europeană. Cartea nu este un tratat academic, pentru cercuri restrânse de cititori, ci dimpotrivă, este o carte scrisă pe înţelesul tuturor, dedicată marelui public. În paginile ei se găseşte povestea nespunsă a celor patru regi şi a împrejurărilor omeneşti pe care le-au înfruntat şi care i-au dus, pas cu pas, la scrierea unei mari şi fericite istorii, poate una irepetabilă.
„Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“ Extras din discursul ţinut de Regele Mihai în şedinţa solemnă a Parlamentului din 25 octombrie 2011.
„Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“ Extras din discursul ţinut de Regele Mihai în şedinţa solemnă a Parlamentului din 25 octombrie 2011.
Preț: 45,00 lei
Comandă cartea pe www.raobooks.com
- Povestea vieţii mele, Maria, Regina României
Numită „regina-soldat“, sau „mama răniţilor“ pentru atitudinea ei bravă din Primul ăzboi Mondial, Maria, Regina României, este şi astăzi una dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale monarhiei române. Pe lângă faptul că a lucrat pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unor fundaţii de caritate, regina este cunoscută şi pentru activitatea diplomatică asiduă pe care a dus-o în favoarea României, după terminarea Primului Război Mondial, dar şi pentru faptul că a fost o iubitoare şi o susţinătoare a artelor. Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiind publicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Unire), dar şi o perioadă în care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebită implicare în direcţia promovării României.
Preț: 86,99 lei
Comandă cartea pe www.raobooks.com