Anul 2018, anul speranței pentru creșterea consumului de bere
Anul 2016 a fost un an foarte prost pentru industria berii, marcat de scaderea brusca a consumului, iar in 2017, in sfarsit, piata parca, parca isi revine (insa inca e la inceput de drum, dovada ca nu si-a revenit complet, aflam si de ce imediat). De asemenea, indicatorii macroeconomici ne sustin in acest sens si arata mai mult optimism decat anii precedenti, spune Lucian Ghinea, Director General Bergenbier România.
De ce spune asta Bergenbier?
In anul 2016 volumul pieței berii din România a avut un nivel cam la fel ca anul trecut, adica de 15,8 milioane de hectolitri, atunci anul 2017 aduce pentru producătorii de bere rezultate mai bune. Nu? Ne bazam pe rezultatele primelor 7 luni care ne dovedesc o evoluție buna, dar cam usoara.
„Piața a înregistrat o ușoară creștere de 1-2%, demn de menționat fiind însă trendul de uptrading. Consumatorii se orientează către produse mai premium, în timp ce segmentul value a stagnat, ca să nu spun că a raportat o ușoară scădere. Ne bucurăm să vedem că acum, dincolo de aspectul funcțional, consumatorul se orientează și către experiența de consum”, arata Lucian Ghinea, Director General Bergenbier România.
Sa nu uitam ca managerul mai spune si ca 2017 a aratat un puternic pragmatism in privinta prețului și ofertelor avantajoase.
„Și noi, la fel ca întreaga piață, suntem atenți la acest aspect, dar nu vrem ca totul să devină despre preț. Partea de experiență și consum al berii de calitate ar trebui să primeze în fața prețului”, mai spune Ghinea.
Piata berii din Romania este o piata atipica, prin definitie:
„20-30% reprezintă ponderea vânzărilor înregistrate în retailul modern. Ne bucură să vedem faptul că retailul independent continuă să reziste în ciuda presiunilor care există din toate părțile. Comerțul tradițional își păstrează importanța și vorbim despre un format de proximitate care răspunde unor nevoi ale shopperului, iar noi susținem acest canal de vânzare în aceeași măsură în care sprijinim și celelalte canale”, crede Lucian Ghinea.
Conducatorul Bergenbier Romania crede ca anul acest va fi un an bun:
„Indicatorii macroeconomici ne îndreptățesc să sperăm la o evoluție foarte bună a consumului în general, dar și a consumului de bere, mai ales dacă avem în vedere faptul că toți producătorii au game de produse tot mai extinse. Aici vorbesc și de line extensions și împachetări, dar gândindu-ne la Bergenbier și la experiențele de consum”, sustine Lucian Ghinea.