APIA a anunțat valoarea subvențiilor din ZOOTEHNIE
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anuntat că bugetul pe anul acesta pentru Sprijinul cuplat în domeniul zootehnic pentru Campania 2017 este de 147,55 milioane euro, iar cel stabilit pentru ajutoarele naționale tranzitorii în aceeasi zona este de 176,06 milioane euro. Acestea au fost potrivite dupa prevederile Hotărârilor de Guvern nr. 701 și 818/2017.
Pentru a-si oferi ajutorul, APIA a oferit pentru prima data, debutand cu data de 16 octombrie 2017, plăți în avans și pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), pentru beneficiarii crescători de animale. Subventiile care au fost trimise la plată în avans pentru schemele de sprijin cuplat zootehnic a fost de 35,53 milioane euro.
Inainte de inceperea Campaniei de plăți în avans, adica inainte datei de 16.11.2017, APIA a realizat un studiu in urma adunarii informatiilor aflate în sistemul informatic la momentul respectiv, analiză din care a rezultat numărul de animale determinate pe baza cărora au fost stabilite cuantumurile aferente Sprijinului cuplat în sectorul zootehnic și Ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, conform datelor de mai jos:
Denumire scheme APIA | Cuantum 2017 |
|
SPRIJINUL CUPLAT ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC | ||
vaci de lapte | 442.0754 euro/cap | |
bivolițe de lapte | 187.6676 euro/cap | |
taurine din rase de carne și metișii acestora | 519.9658 euro/cap | |
ovine/caprine | 25.0200 euro/cap | |
AJUTOARE NAȚIONALE TRANZITORII ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC | ||
ANT 7 – Ajutor Național Tranzitoriu – Schema decuplată de producție, specia bovine – sector lapte | 22.1885 euro/tonă | |
ANT 8 – Ajutor Național Tranzitoriu – Schema decuplată de producție, specia bovine – sector carne | 88.6852 euro/cap | |
ANT 9 – Ajutor Național Tranzitoriu – Schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine | 5.2407 euro/cap |
Precizăm că în perioada 12-16 martie 2018, APIA a reanalizat datele extrase din sistem și astfel a rezultat că există efectiv mai mare de capete care ar trebui luat în calcul, în vederea încadrării in plafonul financiar alocat României.
Astfel, s-a impus o recalculare a cuantumului stabilit inițial pe cap de animal, numai pentru următoarele scheme:
Denumire scheme APIA | Cuantum 2018 | ||
SPRIJINUL CUPLAT ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC | |||
vaci de lapte | 401.1809 euro/cap | ||
bivolițe de lapte | 173.9233 euro/cap | ||
taurine din rase de carne și metișii acestora | 446.5667 euro/cap | ||
AJUTOARE NAȚIONALE TRANZITORIII | |||
ANT 8 – Ajutor Național Tranzitoriu – Schema decuplată de producție, specia bovine – sector carne | 86.3629 euro/cap |