O companie românească vrea să transparentizeze industria mezelurilor

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Producătorul de mezeluri Cris-Tim  a decis sa-si mareasca investitia în propria afacere, acuma, bugetul destinat celor 2 ani imediat urmatori acestei perioade, va fi de 20 de mil de euro, conform datelor transmise de Radu Timiș, Președintele grupului, de la evenimentul de lansare a proiectului ”Mai multă carne”. Aceasta este o dorinta de transparentizare a industriei mezelurilor, in sensul de a se publica si procentele de carne pe ambalajele pentru mai mult de 80 dintre produse.

”Pentru 2018 am bugetat investiții de 10 milioane de euro, iar startul a fost reprezentat de achiziția Diavist, o fabrică care avea capacitatea de 16 tone, pe care am upgradat-o și care sperăm că până la finalul anului va ajunge la o capacitate de 30 de tone pe zi. De asemenea, mai avem pe lista pentru anul viitor investiții în logistică, tehnologii noi, dar și în segmente noi de business, astfel că nivelul investițiilor se va menține constant”, a spus Radu Timiș.

Mai mult decat atat, antreprenorul a anuntat si ca se pregatesc pentru construirea unei noi fabrici în Anglia sau în Spania, deoarece acestia export deja 15% din producţie –  cca 500 de tone/lună.

După ce in cursul anului trecut Cris-Tim a pornit campania ”Eticheta curată”, producătorul are in plan sa creasca procesul de transparentizare a industriei de mezeluri printr-o noua initiativa: ”Mai multă carne”. Ideea a fost lansata dupa ce firma si-a propus ca consumatorii ei sa fie mai bine informati. Un nou studiu ISRA Center din 2017 arata ca in jur de 40% dintre consumatori precizeaza conținutul de carne ca fiind factorul determinant în alegerea unui brand.  De aceea, debutancu luna iunie, mai mult de 80 din produsele Cris-Tim au ambalaje ce atraga atentia (se afla pe fața pachetelor) asupra procentului ori cantitatea de carne pe care o au.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: