Cum am trimis oameni în spațiu. Primele încercări
Multe dintre proiectele marete au ramas si raman (inca) necunoscute publicului larg. Asa ca, tocmai de aceea, ne-am decis sa scriem un articol despre inventii ale unor oameni foarte inteligenti. Poate nu sunt singurul care, atunci cand era mic, se gandea cum ar fi sa traga cu un tun in stele sau, mai exact, in luna. Pai, sa stiti ca a existat chiar o asemenea incercare. Autorii experimentului erau americanii, care, sa stiti, a mers (da, stiu, nici mie nu mi-a venit sa cred). Toate astea aveau loc prin anii ’50.
Fritz Zwicky a avut o idee nebuna, dar buna: sa inconjuram o racheta de explozibilul, sa o lansăm și, in final, sa o detonăm la o altitudine indeajuns de mare, incat sa nu produca ravagii. Esenta experimentului era ca, in urma exploziei, sa ramana niste bucăți mici de metal care sa ajunga în orbită. Daca orbita va fi afectata, atunci ar exista posibilitatea ca acei micii sateliți sa devina un fel de meteoriți, care sa se loveasca, inapoi, de atmosfera Pamantului. Desigur, nu asa ajungi pe Luna, dar era un inceput, era un experiment.
„Întâi aruncăm ceva mic în ceruri. Apoi, o grămadă de instrumente, apoi pe noi înșine”, spunea Zwicky.
Maestrul care a elaborat acest plan nebun se numea Zwicky, astrofizician la Institutul de Tehnologie din California, el fiind, de altfel, si unii dintre cei dintai specialisti care si-a dedicat viata studiului supernovelor, anticipand, intr-o oarecare masura, existenta materiei neagre. Tot el a fost cel care a creat notiunea de rachetele teleghidate, alaturi de altii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cei care au construit rachetele cu propulsie folosite de Aliați impotriva germanilor și a descompus sistemul rachetei V2 a acestora din urma.
Planul, desi parea unul de succes garantat, nu a reusit din prima. Zwicky nu s-a lasat si a continuat cu experimentele, pana cand, in ziua de 16 octombrie 1957, la aproape 2 saptamani, după lansarea primului satelit Sputnik (de rusi). Racheta care a fost detonata se numea Aerobee, aruncand in afara atmosferei noastre 2 pelete foarte mici, cat o minge de baseball. Momentul a fost si captat/inregistrat cu ajutorul unei tehnologii de ultima generatie, din acea perioada.
„Sunt sigur că acum sunt undeva și se rotesc în jurul Soarelui”, opinia Zwicky la acea vreme.
Ce este cu adevarat impresionat (desi poate pareti dezamagiti de dimensiunea obiectelor aruncate in spatiu) este ca velocitatea celor două obiecte a atins cea mai mare viteza vreodata (a unui obiect realizat de om)- 25.000 de metri pe secundă. Zwicky a fost, insa, rapid uitat, caci succesul lui Explorer 1, primul satelit American lansat in spatiu, a fost considerat un eveniment mai important, decat cel realizat de omul de stiinta.
