Noi legi europene mai restrictive cu privire la modalitatea și locurile de pescuit
In urma cu cateva zile, ambasadorii statelor membre la UE au votat pozitiv proiectul comun, la 13 februarie, dintre reprezentanții președinției și ai Parlamentului European referitor la un nou set de norme care reglementeaza conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine. Noile dispozitii date de legea europeana prevad uneltele de pescuit și dimensiunile ochiurilor de plasă, zonele închise și sezoanele închise, precum și măsuri prin care să se reducă la minimum impactul pescuitului asupra ecosistemelor marine și asupra mediului marin.
“Acest acord privind măsuri tehnice mai simple și mai bune constituie o piatră de hotar pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului, precum și pentru sustenabilitatea mărilor noastre. Normele vor face mai ușoară viața pescarilor și vor permite statelor membre și sectorului pescuitului să aibă un cuvânt mai greu de spus atunci când se iau decizii privitoare la ceea ce este adecvat pentru diferite bazine maritime și decizii privitoare la caracteristicile locale” – a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale din România și președinte al Consiliului
Noul dispozitii stabilite au drept scop realizarea proasptelor obiective impuse de politica comună reformată din domeniul pescuitului (PCP), printre care si scaderea capturilor neintenționate și a capturilor accidentale de specii sensibile. Unele dintre acestea prevad si obiective specifice, cum ar fi scaderea, atat cat este posibil, a capturilor de puieți de pește și la reducerea impactului activităților de pescuit asupra fundului mării.
Respectand legile PCP, noile masuri tehnice reglementeaza un nou cadru legal cu privire la regionalizarea lor. Noua abordare este verticala (iar nu orizontala), prin care statele membre, in colaborare cu industria de profil la nivelul consiliilor consultative locale, vor putea trimite recomandari comune cu privire la lucruri de importanță vitală. Recomandarile comune vor fi luate in calcul la momentul realizarii cadrului legislativ secundar de catre Consiliu.
Regionalizarea va ajuta la îmbunătățirea amprentei de mediu a activităților de pescuit. Vorbim, in acest caz, despre grupuri regionale de state membre care vor putea să emita, în recomandările lor comune, măsuri suplimentare de atenuare, ca sa scada impactul pescuitului asupra speciilor și habitatelor sensibile. Printre altele au fost prevazute masuri tehnica ca închiderea în timp real și reguli imperative privind construirea și folosirea anumitor unelte de pescuit, pentru a crea o mai buna selectivitate a acestora și o mai buna protecție a mediului. In acelasi timp a fost redacata si o listă cu speciile interzise, iar drept urmare anumite tipuri de animale nu vor putea fi pescuite.
Ulterior datei de 30 iunie 2021, pescuitul cu impulsuri electrice nu va mai fi permis.
Cercetarea științifică va continua, dar numai in anumiti termini clar impusi de Comisia Europeana. Vor exista rapoarte si avize care vor trebuie trimise Comisiei Europene pentru verificarea activitatii inovatoare sau, respectriv, pentru emiterea actelor necesare autorizarii activitatii specific stintiifica.