PROGRAMUL DE MINIMIS PENTRU CRESCATORII DE PORCI

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

În județul Cluj s-a intamplat cea dintai livrare rezultata din implementarea H.G. nr. 9/2018 – privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc”.

Vorbim, deci, despre data de 4 aprilie 2019, cand cel dintai set de 5 porci din rasa Mangalița cu greutatea în viu mai mare de 130 kg au fost livrați din gospodăria lui Bojan Daniel din Cojocna către S.C. Cosm Fan Carmangerie SRL  Sânnicoara.

Astfel, datorita noului program, numai în județul Cluj, au fost livrați în intervalul lunilor de anul trecut, aprilie-septembrie 2018, un număr de 356 purceluși în greutate de minim 10 kg pentru un număr de 42 de beneficiari.

Acestia din urma au avut parte, fiecare, de un număr par de purceluși, între 2 și 10 – luand in considerare numărul de capete pe care crescatorul solicitant l-a cerut in documentul de înscriere în Program. Obligatia principala a acestora a fost de a furaja acei purceluși cu o rație realizata doar din cereale (porumb, orz, secară) și masă verde, formata din lucernă, borceag, pășune naturală în perioada primăvară-toamnă sau fân natural, fân de borceag sau fân de lucernă în perioada de iarnă, lipsita de alte adaosuri. Se ajunge ca ritmul de creștere și îngrășare sa fie mai scazut in comparatie cu porcii crescuți în mod industrial.

Cand porcii ating greutatea minimă de 130 kg, procesatorul cu care crescătorul s-a inteles inainte printr-un contract de livrare vine și preia porcii pentru abatorizare, la un preț de minim 11 lei/kg în viu.

În județul Cluj au fost raportate prin Programul ”Bazna și Mangalița” un număr de 40 de furnizori de purcei, 330 de crescători și 2 procesatori.

In cazulor celor 356 de purceluși deja livrați, Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj a achitat furnizorilor suma de 89.000 lei (356 capete x 250 lei/cap).

Programul a fost stabilit pentru 3 ani, adica 2018-2020, avand un bugetul de la stat in valoare de 4.600.000 lei (echivalent a 1.000.000 euro), 18.400 capete de purceluși fiind cantitatea pentru care se pot face platile.

De asemenea, nu exista termen-limită de depunere a cererilor, oricine se poate inregistra pe parcursul anului la acest program.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: