Au apărut condițiile de acordare a subvențiilor pt. ovine
Astăzi vă prezentăm toate actele și obligațiile pe care le aveți cu privire la subvențiile de la ovine. Modul de acordare a sprijinului cuplat (SCZ – schema cuplată în sector zootehnic) a fost explicat de APIA, de curând, într-un comunicat pe site-ul lor. Ca urmare, crescătorii de oi trebuie să aibă și anul acesta adeverința emisă de asociaţia/agenţia acreditată. Această din urmă se folosește pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, vizată la rândul ei de Oficiul pentru Zootehnie județean. Oficiul transmite înapoi solicitantului că a înregistrat berbecii/ţapii în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală.
Solicitanții sunt fermierii activi şi solicită sprijin cuplat pentru specia ovine trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- a) să solicite SCZ pentru un efectiv de minimum 150 și maximum 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană definită în anexa 8.2 Lista zonelor eligibile M10, M11, M13 a PNDR 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015) 3508/ 26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 şi 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;
- b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 500 de capete de femele ovine și/sau berbeci beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete de femele ovine și/sau berbeci;
- c) femelele ovine și/sau berbecii din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ, să aibă vârsta de maxim 8 ani pentru femele și, respectiv, 6 ani pentru berbeci la data limită de depunere a cererii unice de plată;
- d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
- e) să dețină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Reg. (CE) nr. 21/2004;
- f) femelele ovine și/sau berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute/menținuți, pe o perioada de reținere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, în exploataţia pentru care s-a depus cererea unică de plată sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile au suferit intrări, respectiv ieşiri în/din exploataţiile deţinute de acelaşi beneficiar;
- g) berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală;
- h) efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase, secțiunea principală la 35 de femele ovine;
- i) efectivul de femele ovine neînscrise și neînregistrate întrun registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine;
- j) solicitanții respectă normele de ecocondiţionalitate prevăzute la Art. 93 şi Anexa II din Reg. (UE) nr. 1.306/2013, pe întreaga exploataţie;
- k) animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:
– anual pentru berbeci până la împlinirea vârstei de 6 ani la data limită de depunere a cererii de plată;
– anual pentru femelele ovine până la împlinirea vârstei de 8 ani la data limită de depunere a cererii de plată.
Beneficiarii au primit pentru anul trecut 17,7173 euro/cap de animal, asta înseamnă cam 84,15 de lei pe cap de animal. Să nu uităm că acest sprijin cuplat este compatbil cu Ajutorul Național Tranzitoriu, deci pot fi cumulate, acesta din urmă fiind în valoare de 4,7157 euro/cap de animal, asta înseamnă cam 22,397 de lei/cap de animal.