“Crame Românești” by Corteva
Compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă, Corteva Agriscience a anunțat începerea proiectului „Crame Românești”, proiect ce încearcă să promoveze cramele de pe teritoriul României.
Pe măsură ce industria vinului din România continuă să crească, cramele se confruntă cu noi provocări. Corteva Agriscience a dat startul proiectului „Crame Românești”. Această serie, care poate fi urmarită pe pagina de Youtube a companiei, va încerca să facă cunoscută calitatea vinurilor din România pe tot parcursul anului 2023.
Pentru Corteva Agriscience Romania inițiativa a ajuns la începutul unei noi etape. Anul trecut, compania a prezentat seria cramelor din Republica Moldova, iar pentru 2023 va merge mai departe, de data aceasta prin România. Primul episod al proiectului a prezentat crama Cotnari, o afacere românească de familie, cu o istorie de peste 500 de ani, ce a făcut întotdeauna îmbunătățiri tehnologice în procesul de producție, iar vinificatorii lor caută în mod constant modalități de a-și îmbunătăți produsul, astfel încât numele Cotnari să continue să fie sinonim cu excelența în toată lumea.
“Este un proiect foarte important pentru noi și sunt bucuros că a ajuns la a doua ediție. E un proiect în care investim mult, iar datorită faptului că lumea devine din ce în ce mai informată, totul trebuie îmbunătățit constant pentru a crește calitatea produsului. Nu încape îndoială, consumatorul este din ce în ce mai pretențios și este capabil să plătească un preț mai mare pentru o calitate mai bună a produsului. Consider că noi, la Corteva, avem datoria directă să reușim să integrăm cele mai noi tehnologii și să îi capacităm pe toți partenerii noștri să aducă în final cele mai bune produse pe masa clienților lor.” a spus Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience Romania & Moldova.
Corteva Agriscience România sprijină eforturile partenerilor săi prin furnizarea de soluții bazate pe știință care le permit să producă vinuri de cea mai înaltă calitate posibilă. De-a lungul anilor, produsele de protecție a culturilor Corteva i-au ajutat pe fermieri să scadă presiunea unor boli iminente, crescând în același timp recoltele și îmbunătățind sănătatea solului.
“Noi am reușit sa cultivăm doar soiuri românești în podgorie, un lucru unic printre marii producători. Încercăm să satisfacem oarecum nevoile clientilor care sunt din ce in ce mai diversificate și vrem să venim în întâmpinarea lor cu produse care să se plieze pe ceea ce le-ar placea lor. Întotdeauna ținem cont de rodul muncii oamenilor, rodul specialiștilor care ne ajută, în acest caz compania Corteva, cu produse pentru a avea o vie calitativă, dar în același timp și norocul climei, care evident își pune amprenta.“ a declarat Remus Deleanu, Președinte Cotnari SA.