Apartamentele cu 3 camere au distrus orice așteptări privind scăderea prețurilor

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Apartamentele cu vechime care au 3 camere, din Capitala, au tot avut cresteri serioase, in ultimul timp, pornind din mai, a preţului mediu la mai mult de 90.500 de euro. Asta e o premiera după vara anului 2010 in momentul in care depasesc pragul de 90 de mii de euro, conform unor surse de pe piata.

Majorarea preţului aparta­men­te­lor sus-mentionate a reprezentat 1.700 de euro sau 1,9% in luma mai in comparatie cu aprilie, pe cand in perioada asemanatoare din 2017, preţurile sunt cu aproape 10% sau 8.000 de euro mai mari. Astfel, după două scăderi con­se­cutive în februarie şi martie, pre­ţurile au revenit pe plus în aprilie şi mai.

Potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară, anul 2018 ar putea fi cel mai bun an din punctul de vedere al livră­rilor de locuinţe noi, însă acest fapt va depinde de ritmul cu care dezvoltatorii îşi vor respecta termenele de finalizare anun­ţate şi de ritmul în care se vor întocmi actele de recepţie ale lucrărilor – practic înre­gis­trarea oficială a locuinţelor fina­li­zate.

Totodata, actorii importanti din imo­biliare au anuntat ca pe piaţa de profil preferintele principale sunt pentru aparta­mentele cu 3 camere, datorita confortului superior pe care il ofera familiilor cu copii.

Principalul factor responsabil pentru crestere este numărul zonelor cu preţuri medii care trec de 100 de mii de euro, care a ajuns la cinci, in comparatie cu 3 în martie.

În ultimele 8 luni piaţa imobiliară a avaut ca factori determinanti in cresterea ei, majorarea ROBOR, dobânda de referinţă pentru creditele în lei, precum şi devalorizarea monedei naţionale fata de euro, scumpind apartamentele, deoarece creditul este luat în lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: