Ce a fost la PRIA Registered Trademarks?

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

PRIAevents, în parteneriat cu OSIM, a organizat seminarul PRIA Registered Trademarks în data de 19 iulie 2019, seminar complex prin intermediul căruia directorii de marketing, consilierii, avocatii, cei care iși încep un business sau vor sa își protejeze business-ul, directorii de produs, directorii de dezvoltare și directorii juridici, vor beneficia de un seminar prin care pot învăța de la experții OSIM și de la consultanți tot ceea ce este nevoie pentru protejarea afacerii, despre creativitate și potențialul acesteia pentru fiecare business.

Așadar, in cadrul seminarului au participat persoane atat din mediului de business din toate sectoarele cât și din cel al specialiștilor.

Indiferent ca ai calitatea de președinte al companiei, director de dezvoltare, director de mareting sau comunicare, director de produs sau publisher data viitoare ai putea participa la aceasta conferinta, pentru a te asigura ca esti in pas cu ultimele noutăti din domeniul legislației mărcilor.

Cele mai noi modificări legislative, analize și studii de caz despre mărci, proprietate intelectuală, brevete, invenții, desene și modele industriale vor fi mereu aflate prin dezbaterile din cadrul Seminarului PRIA Registered Trademarks.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: