Nutriționiștii au găsit mărul cu proprietăți miraculoase!
Mihaela Bilic a explicat pe pagina sa oficială de pe una dintre rețelele de socializare pe care este prezentă, despre beneficiile incredibile ale mărului. Însă, nutriționistul nu vorbește despre orice tip de măr, ci despre “Mărul Medicament”, inventat în Elveția în urmă cu aproape un deceniu. Se pare că acest tip de măr nu este afectat de substanțele periculoase moderne cu care se cresc, în general, aceste fructe.
Ba chiar, mai mult, acest sortiment de măr ar crește chiar în România, pe Valea Târnavelor.
”Mere cu iubire! Copil crescut la țară fiind, am crezut că știu cum arată un măr. Mai ales că la noi, pe Valea Doftanei e plin de livezi de meri de toate soiurile.
Doar că astăzi am descoperit un măr cum nu știam că există: merele Red Love care se cultivă la Dostat, pe Valea Târnavelor. “Mărul Medicament” a fost creeat în anul 2010 în Elveția, fără a fi folosite tehnici de ameliorare genetică, iar la noi crește doar în ferma din Țara Secașelor.
Pulpa mărului este ireal de roșie și crocantă, iar în secțiune pare a fi ca o inimă sângerie. Gustul este dulceag, cu aromă de fructe de pădure iar culoarea vine din conținutul foarte crescut de antioxidanți. Atât de puternic este pigmentul și concentrația de fitonutrienți, încât îți colorează degetele, precum ardeiul gras. Iar prezența antioxidanților e dovedită de faptul că nu oxidează, nu se înnegrește la contactul cu aerul atunci când e tăiat, așa cum pățesc merele obișnuite.
Red Love e un măr uluitor, un fel de miracol produs de Natură la “sugestia” omului. Dacă un măr pe zi ține doctorul departe, mă întreb ce e capabil să facă Red Love?
Însă dincolo de virtuțile lui nutritive, este în primul rând un spectacol, o încântare a simțurilor. Și încă o dovadă a miracolului vieții pe Pământ, crescut doar cu apă, soare și o sămânță de Dumnezeire.
P.S. Red Love sau orice soi vă e pe plac, nu uitați că mărul e un desert natural, sănatos și autentic românesc”, am citat din mesajul nutriționistul Mihaela Bilic de pe Instagram.