Adrian Mutu a fost inclus în topul celor mai mari fotabliști din lume

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Jurnaliștii englezi au realizat de curand un top cu mari fotabliști europeni din ultimele deceni. Adrian Mutu a fost și el introdus în această listă, însă mențiunile cu privire la păcatele acestuia din timpul tinereții nu au fost date uitării. Fostul internațional român fusese preluat de Chelsea Londra în vara lui 2013, iar peste doi ani era la Juventus Torino. Fusese dat afară rapid de la echipa engleză, pentru că se descoperise în sistemul său că consumase cocaină la un antrenament condus de celebrul tehnician Jose Mourinho.

  • Chiar și așa, englezii au avut și cuvinte de laudă: ”A făcut un parteneriat uimitor cu Adriano”

Cei care au realizat topul menționat lucrează la revista Four Four Two, iar jurnaliștii au luat în calcul numai jucătorii care au fost propuși în ultimele decenii la Balonul de Aur și care au fost dați uitării, aici fiind inclus și Adrian Mutu. Internaționalul român apăruse chiar și pe lista de cei 30 de nominalizați în 2003, însă, în final, a câștigat doar ultimul loc, cu un punct, la egalitate cu Filippo Inzaghi, Jan Koller, Ronaldinho și Francesco Toldo. În 2003 trofelu a fost câștigat de cehul Pavel Nedved.

”Puțini și-ar mai aminti de ce a fost nominalizat Adrian Mutu la Balonul de Aur din 2003. La Parma, în prima jumătate a anului, a făcut un parteneriat uimitor cu Adriano, iar în prima parte a toamnei a avut un start excelent la Chelsea. Depistat pozitiv la un test antidrog și mutările ulterioare la Juventus și Fiorentina, ambele vinovate în scandalul Calciopoli din 2006, au asigurat faptul că numele lui Mutu va fi mereu sinonim cu păcatul”, au spus jurnaliștii.

Adrian Mutu a primit locul 10 în topul menționat de galezii Neville Southall și Dean Saunders, italianul Gennaro Gattuso, suedezul Tomas Brolin, danezul John Jensen, australianul Harry Kewell, rusul Yuri Zhirkov, bulgarul Trifon Ivanov și grecul Traiano Dellas.

Internaționalul român și-a recunoscut vina și a menționat, chiar, în cadrul unui interviu că scandalul din acel an i-a adus multe învățături.

Totodată, nu crede că Jose Mourinho, antrenorul său din acea perioadă, a avut vreodată intenții rele față de el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: