Altex cochetează cu ideea shop-in-shop

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Altex a fost primul magazin de electroIT care a intrat pe piața din România (luând în considerare și faptul că a rezistat pe piață atât de mult timp). Cu toate acestea, nu știu dacă a reușit să-și atingă scopurile comerciale de Black Friday și cu vânzări online în general. În continuare, compania pare că merge pe offline mai mult, schimbându-și abordările și încercând să fie în ton cu tendințele.

Poate deja știți, dar este foarte important în afaceri cine intră primul pe piață, de ce, pentru că îți oferă un avantaj considerabil în fața adversarilor tăi. Ești mai rapid cunoscut de populație, îți faci un nume, câștigi o cotă din piață etc. Astfel a fost cazul și în relația Altex – eMag, cel din urmă fiind mai tânăr (să spunem) decât competitorul său mai bătrân. Cu toate acestea, eMAG a fost deștept și a mers pe o cotă de piață, care atunci nu era așa dezvoltată, și anume vânzările online. Acuma, ce trebuie să rețineți de aici este că pe aceasta din urmă piață cheltuielile sunt mai mici, mult mai mici, gândiți-vă că vorbim doar de depozitare, un sediu central și întreținerea website-urilor (fără să luăm în considerare nr. de angajați, ei fiind absolut necesari în orice afacere). Pe de altă parte, în magazinile fizice ai nevoie de cele menționate anterior (minus website, care nu e absolut necesar sau cel puțin nu era la vremea aceea), plus alte costuri. Nu mă înțelegeți greșit, Altex a început de prin 2014 să fie parte din comerțul online, contribuind în acest sens și vânzările făcute cu Media Galaxy. Totuși, eMAG le-a luat-o înainte.

De aceea, nu vine ca o surpriză ultima acțiune strategică a celor de Altex: a încheiat un parteneriat cu Auchan pentru a-și comercializa produsele sale electronice și electrocasnice în hipermarket.

De fapt, vorbim despre conceptul shop-in-shop – adică, traducerea ad literam, magazin într-un alt magazin. Să nu uităm că hipermarketurile precum Auchan, Cora sau Carrefour au mai avut intenția să vândă și ei produse electroIT.

Deocamdată, Altex doar cochetează cu această idee, comercializându-și produsele în numai 3 locaţii cu profiluri eterogene: Galaţi, Ploieşti şi magazinul din Drumul Taberei, Capitală. Locurile menționate vor fi puțin schimbate și vor avea mai multe produse în stoc din care să aleagă clienții. Ce concluzie tragem de aici? Că Auchan vrea să vândă mai multe produse pe piața electroIT, chiar dacă nu are el suficiente, iar Altex, pe de altă parte, crește ceva mai mult în rețeaua offline, menținându-și costurile la un nivel rezonabil.

Altex, pe această piață, primește o evaluare de 3,6 miliarde de lei, pe când eMAG (prin compania Dante International) este la o evaluare de 4,2 miliarde de lei.

În cote de piață, Samsung conduce cam 13,5% din piață, eMAG 12,5% și Altex 10,5%. Anul acesta, eMAG a avut vânzări de Black Friday de 499 milioane de lei. E cea mai mare bătaie și concurență pe acest eveniment, în fiecare an.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: