640 de zboruri anulate, 100 de mii de pasageri afectați din cauza grevelor

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

In jur de 640 de zboruri nu vor mai zbura spre Germania, alaturi de personalul de securitate care, in mod logic, va fi sistat, motiv pentru care acestia au declarat grevă pe 3 aeroporturi, echivalentul a 100.000 de pasageri cu probleme, se arata in presa internationala.

Numărul zborurilor blocate a trecut de 50% din cele 1.050 care au fost anuntate pentru Duesseldorf, Köln-Bonn și Stuttgart. Düsseldorf, cel de-al treilea aeroport din lume, a transmis printr-un comunicat de presa ca este obligat sa anuleze 370 de plecări stabilite din 580, in ziua de joi.

Agenția de știri DPA a aproximat ca, in urma grevei planificate intre orele 03:00 (02:00 GMT) si miezul nopții (11:00 GMT), să influenteze in mod negativ si grav zborul a 100 de mii de călători.

La Köln-Bonn, aeroport cu 200 de zboruri, mai mult de jumatate din acestea au fost anulate, iar sindicatul Verdi a trasnmis pentru DPA că greva de securitate ingreuneaza si functionarea transportului de mărfuri. Sunt 23.000 de persoane angajate în aeroporturile din Germania, iar Verdi cere o crestere a salariilor la 20 de euro pe oră (din cei 17 euro pe ora actuali), echivalentul a aproape 18%.

Asociația patronală BDLS, de asemenea, a cerut majorari de 2-8%.

Greva din data de 10 ian nu este deloc surprinzatoare, intrucat in cele două aeroporturi din Berlin, Tegel și Schoenefeld, in ziua de luni, pasagerii si conducatorii aeroporturilor fusesera avertizati cu privire la aceste manifestari, in care 50 de plecări cel putin vor fi anulate.

Negocierile dintre cele 2 parti ale conflictului urmeaza sa aiba loc pe data de 23 ianuarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: