Adeverința obligatorie pentru depunerea subvențiilor în 2020

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like sau share!

Adeverința emisă cu suprafețele înscrise în Registrul Agricol rămâne este unul dintre înscrisurile obligatorii de care are nevoie fermierul pentru depunerea cererii unice și în Campania de anul acesta. Poate știți deja, începând cu 2 martie (data de 1 martie pică în 2020 duminica) solicitanții trebuie să transmită cererea unică pentru Campania 2020. În Monitorul Oficial a fost publicat modelul de adeverință care va fi emisă de Primăria din localitatea în care domiciliază fermierii.

Formularul de mai jos îl va înscrie Primăria, care va fi depus la APIA. Noi vă transmitem documentul pentru a avea o idee despre cum arată acest înscris pe anul acesta. Trebuie să rețineți că statul a anunțat că și în 2020 pentru emiterea înscrisului menționat sunteți scutiți de plata taxelor și impozitelor locale chiar dacă ele sunt restante pentru un interval mai mare de timp.

Formularul obligatoriu

După cum ne transmit dispozițiile art. 5 alin. (2) din Ordinul M.A.D.R. nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare, înscrisurile care dovedesc că terenul eligibil declarat este în dispoziția solicitantului, potrivit cu dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanţă, sunt:

  • adeverinţa conform înscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere,
  • copie conform cu originalul a contractului de închiriere/concesiune a suprafeței agricole, încheiat între fermier și unitățile administrativ teritoriale,  după caz;
  • copie conform cu originalul a contractului de concesiune/arendă a suprafeței agricole, încheiat între fermier si Agenţia Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS, după caz.

Suprafeţele înscrise în cererile unice de plată care nu au alăturate documentele care fac dovada că terenul eligibil declarat este al fermierului-solicitant până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată – for fi respinse.

Dacă vă uitați cu atenție pe modelul de adeverință atașat în postarea de față, veți observa că documentul are prevăzută inclusiv o notiță la final care declară că: ”Eliberarea adeverinței nu se condiționează de plata impozitelor și taxelor locale”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VIZITATORI UNICI: